« September 2005 | Main | November 2005 »

October 27, 2005

Petite-pomme

elena_1.jpg
elena_2.jpg
Un baiat dintr-un orasel din Siberia, rasfoind albumul de familie. Fotografii in sepia, ingalbenite pe margini, unele indoite, chipuri tinere cu palarii elegante, rude plecate de mult la cimitir sau imbatranite, acrite de vremuri. Matusi de la Moscova, verisoare indepartate si Glasa, singura taranca din familie, toate zambind intr-un fel anume care le transformau din femei comune in superbe creaturi.
elena_3.jpg

Zile gri, puscarii cu sarma ghimpata, cozi interminabile, serpuite si dusmanoase, oameni in sube putind a transpiratie si-a votca, dar in ciuda lor, sau mai presus de toate, acest baietel rasfoieste un album cu femei misterioase ce zambesc frantuzeste. De la Andrei Makine am aflat ce miracol se ascundea in spatele fotografiilor. Citat:

Caci femeile acelea stiau ca, pentru a fi frumoase, trebuia, cu cateva clipe inainte ca blitul sa le orbeasca, sa pronunte tainicele silabe frantuzesti carora putine dintre ele le cunosteau intelesul: pe-tite-pomme. Ca prin farmec gura, in loc sa li se intinda intr-un rictus nelinistit, se rotunjea gratios. Astfel tot chipul le ramanea transfigurat. Sprancenele li se arcuiau usor, ovalul fetei se alungea. Spuneau petite pomme si o unda de fericire indepartata, de vis, le voala privirea, trasaturile, lasand sa pluteasca pe cliseu lumina palida a zilelor de demult. O astfel de vraja fotografica cucerise increderea celor mai felurite femei
.
elena_4.jpg
elena_5.jpg

Asa incepe Testamentul francez, de Andrei Makine. O carte despre un pustan ce in Siberia visa la Franta ca la o Atlantida, iar la maturitate, ajuns la Paris, tanja dupa bunica ramasa in Rusia, crezand inocent ca ea nu va muri niciodata.
Tot pe la inceput, doar in treacat, Makine a scris despre fotografiile unei femei cu ochi cenusii. Citat:

Mai intai tanara, in albumele mai vechi, cu zambetul patruns de vraja misterioasa a lui petite pomme. Apoi cu varsta, in albumele din ce in ce mai noi si mai apropiate de vremurile noastre, expresia aceea se estompa, nuantandu-se cu un val de melancolie si de simplitate
. O frantuzoaica ajunsa prin acele meleaguri le invatase pe toate taina lui petite pomme.
elena_6.jpg
Pana cand voi ajunge sa fotografiez femei cu acel petite pomme pe buze, prefer sa surprind trecatori cu zambete interioare, bine ascunse printre coaste, unele sfioase si blajine, altele neobrazate si sardonice, ranjete isterice sau nauce, ramase intepenite intre falci pentru cateva lungi minute. Sau oameni aparent tristi care isi pierd vremea pe strazi, colindand doar de placerea aproape vicioasa de a vedea alti necunoscuti, case cu ziduri, ferestre si acoperisuri, case doar cu ziduri, fara ferestre si acoperisuri, potai si feline purecoase, cu cate-o ureche rupta in incaierari, trecatori care se oglindesc in baltoace in timp ce-si apleaca capetele pe spate, pentru a urmari mai bine stolurile de ciori si hulubi si darele albicioase lasate de avioanele cu reactie.
elena_7.jpg

Posted by Alina Andrei at 1:24 PM | Comments (0)

October 24, 2005

Spectatorii lui Julian Barnes stranuta

Un homosexual iubitor de Mozart, in varsta de 61 de ani, deranjat de fasaiturile, stranuturile si telefoanele spectatorilor din sala, a luat masuri drastice incepand cu o zi de joi, in luna noiembrie a anului nu mai stiu care. Tafna i s-a manifestat la inceput inofensiv, prin impungerea cu trei degete a spinarii spectatorului din fata, un chelios ochelarist, mic de statura, care mosmaia ceva despre o jacheta in urechea partenerei din dreapta. La drept vorbind in general pe melomanul nostru nu-l deranjeaza barbatii care soptesc vorbe in alte urechi, ci doar cei care susura enervant in mijlocul uverturilor.
blog_mozart1.jpg

Cum am mai spus, si-a infipt degetele in spinarea individului, gest care a avut ca urmare incetarea sporovaielii.
Ajuns acasa melomanul ii povesteste amantului tarasenia, polemizand despre muzica, vorbind cu regret despre lacheii de la Opera din Viena de acum 30 de ani, care la cel mai mic zgomot veneau la tine si-ti ofereau un drops contra tusei. Acesti domni in pantaloni trei sferturi, cu peruci pudrate, se miscau gratios pe acordurile Dunarii Albastre, iar daca spectatorul vinovat refuza sa primeasca bomboana, era inhatat de ceafa, i se casca gura bagandui-se leacul cu forta pe gat, ca sa nu mai deranjeze publicul! Asta am presupus eu, chiar daca ceva imi spune ca ma insel.
blog_mozart2.jpg
Andrew, amantul tafnosului nostru, nu este nici el mai intreg la minte. In fiecare dimineata merge la munca pe bicicleta, la atelierul de restaurat mobila, aflat in capatul opus al Londrei. Pedaland asculta la walkman carti lecturate, culege de pe drum lemne pentru foc (au semineu acasa), cu rea-vointa indoaie oglizile retrovizoare ale automobilelor doar pentru ca soferii acestora sunt niste dobitoci. Eu sunt eleganta exprimandu-ma in acest fel, Andrew strigandu-le in fata ca sunt niste bip posace! Oricum nu consider ca o oglinda merita acest tratament dur doar pentru ca soferii sunt bip, bip, bip si bip, bip. Desigur, este numai parerea mea. Intr-o carte de Kundera un alt individ isi infingea cutitul in cauciucurile masinilor parcate in cartier.
blog_mozart3.jpg

Sa ne intoarcem la meloman. A inceput sa duca bomboane de tuse la concert. Le distribuia ca pe niste amenzi, nevinovatii crezand ca e amabil, desi in realitate era sarcastic. De la o astfel de bomboana oferita in pauza unui june suedez, sau danez, sau de ce nu finlandez, i s-a tras despartirea de Andrew. I-a zarit schimband pe furis numere de telefon. Situatia s-a inrautatit, iubitorul lui Mozart haituindu-i pe spectatorii delincventi intrebandu-i jignitor daca au habar la cati decibeli se ridica tusea lor nesuferita. Plus alte impertinente care includeau remarci de genul: sunt cu ochii pe d-voastra, priviri manioase, discursuri despre tablouri si flegme, impunsaturi.
Totul a culminat cand i-a pus piedica pe scari, unui astfel de individ zgomotos, in acordurile stridente ale unei blonde care tipa de zor.
Intr-o povestire de Julian Barnes s-a intamplat toata tarasenie, altfel nu cunosc pe nimeni dispus sa-i impinga pe necunoscuti pe treptele teatrului, doar pentru ca au tusit ca magarii intr-un servetel de hartie.
blog_mozart4.jpg
Despre alt concert si alte horcaituri. Moartea unui slujbas marunt, de Cehov. O schita despre un functionar marunt, umil pana la exasperare, ce-a stranutat accidental pe chelia sefului, in timpul unui concert. De aici tot felul de ponoase tragic-comice, deoarece dansul se tot incapatana sa-si ceara iertare. O data, de doua ori, de trei ori , patru, sapte etc, pina cand a fost dat pe usa afara. citat:

Ajuns in nestire acasa, se intinse pe divan fara sa-si scoata uniforma si muri.

Sfarsit.
blog_mozart.jpg

P.S. Intre aceste poze si text exista o stransa legatura, insa deocamdata nu-mi dau seama in ce consta aceasta. Am pe undeva poze cu biciclete (pt a-l ilustra pe Andrew), o vioara si alamuri, insa mi-e lene sa caut prin filme.

Posted by Alina Andrei at 12:49 PM | Comments (0)

October 20, 2005

Leii din Texas si cei din Baia Mare

soare_mic1.jpg

Intr-un film stupid, cu cateva scene frumoase, o leoaica batrana de la ZOO s-a trezit intr-o zi intr-un lan de porumb din Texas. I-a placut mult acolo, pentru ca se credea printre lianele din jungla. Din fericire inima i s-a oprit inainte de venirea iernii, asa ca porumbul nu se uscase de tot.
Intr-o poza frumoasa facuta de Ghetie, un leu batran era legat cu lantul, ca un caine de paza, intr-o parcare din Baia Mare, printre rotzi si butoaie ruginite. Cand a fost pozat era ciufulit si avea botul cascat a mirare. Nu cred ca mai vazuse pana atunci aparate care fac clic sau clonc, de asta a ramas ca la dentist. A murit si leul asta, calul unui producator de bauturi spirtoase rupandu-i cu copitele sira spinarii. Nu intentionat, insa nici acesta nu mai zarise un leu in viata lui, asa ca s-a speriat, sarind ca un elefant la vederea unui soarece.

http://www.badorgood.com/detail.php?id=1179

soare_mic2.jpg
soare_mic3.jpg

Notite din carnetel, despre umbre:

Cineva care face din aburi un rotocol cu model, topit in gheata groasa de pe fereastra trenului, nu poate avea decat o umbra interesanta atunci cand coboara pe peron, printre valize, saci, trupuri amortite de calatori.
Chelner cu tava rotunda, pe perete maroniu de restaurant frantuzesc. Cel de pe zid duce o farfurie aburinda cu broaste trezite din somnul de iarna, pentru a fi gatite cu sos de usturoi. Cred ca bietele ar fi preferat sa mai doarma decat sa se dezmeticeasca in oala unui bucatar cu mustata in furculita.
Peisaje livide cu miros acru de colb amestecat cu sudoare de cal, cactusi uscati, gauriti de larve si scobiti de ciocuri subtiri dar tari, acoperiti din cand in cand de umbrele vulturilor plesuvi ce zboarain cautare de carcase putrezite. Asa imi imaginez caaratao zi obisnuita dintr-un pustiu mexican. Uneori pe nisip se vede o siluetacu patru picioare, cap mare cu urechi lungi, un corp rotund calare, cu palarie imensa si-o pata undeva la spate ce poate semana cu o chitara sau cu un sac ceva mai gratios. La prima ploaie cerul va spala toate umbrele din desert, le va tavali in colb si ierburi pananu va mai ramane nimic din ele.
Imi plac siluetele intunecate de pe peretii unui dormitor de sugar, unde lumina de la lampa e blanda si aurie, de la esarfa grea aruncata peste abajur, miroase a lapte si-a ulei de baie, iar adultii merg in varfuri sa nu-si trezeasca odorul. De teama urletelor cu sughituri, desigur. Se mai vad si umbrele halucinante de la maimutoii agatati deasupra patutului.


soare_mic4.jpg
soare_mic5.jpg

Posted by Alina Andrei at 2:11 PM | Comments (1)

October 18, 2005

Stire importanta

Azi dimineata, la cafea, am primit de la cineva de departe vestea ca fluturii din primavara au inceput migratia inversa, si prin urmare iar traverseaza strazile prin locuri nepermise.

Aceste zburatoare au aripile mai mari decat fluturii de pe la noi, sunt incarcati de polen, greoi, probabil de asta zboara la nivelul parbrizelor ciocnindu-se accidental de automobile, camioane, autobuze, motociclisti, biciclisti si trotinetisti. Desigur in afara de fluturii sinucigasi care intentionat se strivesc de parbrizele camionagiilor tatuati, desi nu stiu de ce cineva si-ar dori ca in ultimele suflari sa se holbeze prin sticla la sepci de baseball. Banuiesc faptul ca dupa impact, astfel de soferi grosolani n-ar putea decat sa scuipe prin geamul deschis, pe cascheta unui motociclist la fel de tatuat, injurand fluturii cap de mort.
bondar_blog.jpg
fluture_blog2.jpg
Cat dureaza aceasta calatorie spre Mexic, pe autostrazile din California, soferitele blonde si brunete incearca sa evite coliziunea cu bietii migratori. Din motive estetice, deoarece anul acesta se poarta brosele paietate, sclipitoare in soare, sub forma de aripi dantelate, lipite de pantofi sau tricouri mulate cu antene, rochii scurte la fel de transparente si colorate ca fluturii exotici.

Prin primavara, cel care ma anuntase de sosirea lor in California, m-a asigurat ca in fiecare dimineata, in drum spre munca, conducea cu mare grija masina, tocmai ca sa nu-i omoare. Ba mai mult, din cate imi amintesc a spus ca oprea in mijlocul autostrazii atunci cand un val de aripi se hotara sa traverseze haotic.
Cred totusi ca m-a pacalit.
Doi prieteni din Italia mi-au spus ca si la ei au fost incidente stradale de genul acesta. Erau nevoiti sa puna brusc frana ca sa nu intre in coliziune cu micile zburatoare, pentru ca fluturii nu stiu sa traverseze pe la trecerea de pietoni.


P.S. Nota informativa pentru ursi
Intr-un an o colonie de albine poate produce intre 180 si 224 kilograme de miere.
P.S.S.
Ieri s-au descoperit la Codlea 10 porumbei morti.

Posted by Alina Andrei at 11:46 AM | Comments (3)

October 17, 2005

Site-uri interesante

Jurnal Edmund Leveckis:
http://www.leveckis.net/journal/index.html

Tzacaneli:
http://www.dodmiller.com/

Baloane
http://keithcarterphotographs.com/images-recent.html

Fotojurnalism
http://jakobcarlsen.dk/
http://www.erikrefner.com/

Poezii din America
http://www.brashares.com/gallery.php

Povesti suprarealiste:
http://www.parkeharrison.com/main.html

From jesus to miracles:
http://www.claudioedinger.com/fmsetgallery.html?gallery=from%20jesus%20to%20miracles

Pescari, pescarusi, vapoare in flacari:
http://www.coreyfishes.com/


http://www.in-public.com/site/index.php
http://www.ball-saal.com/MainPage/home.php

Revista din Portugalia
http://www.pontosdevista.net/photoi.php?id=2023

Revista din Polonia (foto, grafica)
http://art.webesteem.pl/

Posted by Alina Andrei at 1:55 PM | Comments (5)

October 16, 2005

Francezii care vorbesc singuri pe strada

Cineva care tocmai s-a intors de la Paris mi-a povestit ca acolo sunt o gramada de oameni care vorbesc singuri, mult mai multi decat la Bucuresti de exemplu. In Brasov sunt mai putini decat in capitala si prin urmare si decat la Paris, abia daca zaresc doi pe zi, care bolborosesc litanii sau discuta cu ei insisi despre starea vremii. Daca m-ar apuca intr-o zi cheful sa fotografiez astfel de oameni, ar trebui neaparat sa plec in Franta. Trebuie sa-mi notez in agenda:

Proiectul XXX (voi alege un titlu rasunator);
Subiectii: necunoscuti de diferite nationalitati, varste, sexe, numere la pantofi, credinte religioase;
Numitor comun: logoree cronica fara parteneri de discutie
Locatii: strazile aglomerate si podurile din Paris
Motivatie: XXX (inca nu stiu de ce ar trebui sau de ce vreau sa pozez asemenea trecatori)
b01_umbra.jpg
b02_umbra.jpg

Barbatii care nu vorbesc singuri pe strazi fac greva, sunt in pauze lungi de masa, lancezesc prin cafenele gesticuland moale, ca niste domnisoare cu pudeli roz si fuste crete cu buline, se imbata cu vin si calvados, diminetile de luni dorm mahmuri in autobuze sau se arunca in fata metrourilor. Cata risipa! Ma rog, asta am inteles eu din ce mi s-a povestit. Nici autobuze pline de betivani ce vorbesc pe nas n-am vazut la Brasov, doar doi care vomitau la unison pe scaunele din spate, dar indivizi ca acestia din urma n-as vrea sa pozez. Mult mai interesant ar fi un autobuz intreg cu barbati sticlosi la ochi, bale pe barbie (si doua, trei doamne coafate, pentru coloratura, la fel de cheaune). Ar iesi un proiect de toata frumusetea pe care as putea sa-l vand unei asociatii a alcoolicilor anonimi. Daca am norocul sa dau langa sofer si peste un chiuhuahua beat, desigur, cu un stapan denaturat la capatul lesei, atunci voi vinde pozele actritei Brigitte Bardot. Totusi, intr-un astfel de autobuz, oricat de civilizati sunt francezii, nu stii ce se poate intampla. Un domn grevist de profesie, poate ca se va enerva la culme ca ii incalc dreptul constitutional de a sforai cu fruntea lipita de bara scaunului din fata. Asta pentru ca aparatul scoate la declansare sunete de genul zdrong, zdrong, si nici un francez adormit nu vrea sa auda la ureche, in drum spre casa, zdronguri, zdronguri.
b03_umbra.jpg

Pana la varsta de sase ani, copiii frantuzilor umbla dupa ei cu iepuri lungi de carpa, le rod urechile si labele atunci cand le cresc dintii, ii folosesc pe post de arma atunci cand se caftesc la groapa de nisip. O intreaga natie de francezi mititei in scutece sau pantaloni scurti, apropiati afectiv de carpa colorata, pufoasa. Mi-e greu sa-i vizualizez la maturitate blocand strada La Fayette, Rue Monsigny, Place Etienne Pernet sau bulevardul l'Arc de Triomphe cu tractoare, band zece sticle de vin pe seara sau exportand rachete teleghidate, desi la urma urmei rachetele sunt jucarii pentru oameni mari. Poate ca de asta vorbesc multi pe strada, singuri, pentru ca adultii au renuntat la iepuri. Daca ar umbla si la maturitate cu ei pe strada, dositi sub haina, n-ar mai purta monologuri schizofrenice sau maniaco-depresive, ci dialoguri interesante.
b04_umbra.jpg

Si in Germania oamenii poarta monologuri, dar nu cu voce tare, pentru ca:

grijulii cum sunt nemtii ar fi chemat urgent salvarea sau mai multe salvari deoarece sunt convins ca toti din public vorbeau singuri dar nu lasau sa se auda
. Citat dintr-un fotograf care vizita o expozitie de-a lui Nachtwey. Li se intampla des sa comenteze cu voce tare imaginile altora, chiar si mie, desi nu sunt fotograf de rasa pura, ci o corcitura intre nascocitorii de povesti de adormit oamenii mari si manuitorii de aparate cu filme de 35 mm. Multi fotografi atunci cand vad pe strada imaginile gata incadrate isi spun (unii cu voce tare, altii mai intelepti in gand): Uite o poza frumoasa! Cei din jur nu vor vedea deloc fotografia, pentru simplu motiv ca nu va fi nici o hartie acolo, doar niste necunoscuti stransi in jurul unui canal, cu capetele aplecate, holbandu-se in hau. Sau o tanara cu cozile atarnate peste gluga ce pentru cateva fractiuni de secunda se uita la iepurele desenat pe poarta. O poarta vesnic inchisa, dupa care banuiesc o magazie goala, eventual cu cateva lazi rupte, sobolani si priviri fosforescente de pisica alba cu pete galbui.
b07_umbra.jpg
Acelasi vizitator de expozitii, de data aceasta in America:
Andre Kertesz! mama lui, ca ajunsesem de vorbeam de unul singur cu voce tare - dar asta este normal in New York, asa ca am fost ignorat de ceilalti vizitatori care vorbeau si ei singuri cu voce tare dar si eu i-am ignorat
.
b05_umbra.jpg

Din pacate intr-o serie cu oameni care discuta aprins cu ei insisi nu s-ar deslusi tocmai bine vorbele si situatia. Privitorii ar putea sa inteleaga eronat ca subiectii au fost pozati cu gura deschisa dar tacand, alungand mustele cu gesturi largi, sau polemizand cu cineva din afara cadrului. Nu? Ca doar nu o sa umblu dupa mine cu o pancarta cu litere mari, rosii: Acest necunoscut vorbeste Singur!, pe care sa o strecor pe furis langa omul in cauza, apoi sa-l pozez rapid cu aparatul zdranganitor, urmand sa fluier cu ochii dupa avioane in cazul in care o sa-mi surprinda tactica marsava.

http://atelier.liternet.ro/articol.php?art=2828
b06_umbra.jpg

Posted by Alina Andrei at 3:31 PM | Comments (0)

October 12, 2005

Caini cu aparate

Am incercat sa-mi imaginez ce ar fotografia cainii in functie de rasa, varsta si personalitate.
jivina0.jpg
Boxerul pofticios: castronul de mancare, neclar, pentru ca se apropie prea mult si prea des. Biscuitii din mainile copiilor, umbrelele mamelor furioase indreptate spre el. Vitrine cu carnati si prajituri, pisici cocotzate in ciresi infloriti. El reflectat in geamurile cofetariilor. Multe poze cu usa frigiderului de acasa, cand inchis, cand deschis, mingi sparte, mudărite de bale, Alina cu-un aparat zdranganitor in mana.
jivina1.jpg

Basset-ul cu dureri de spate: ar poza romburile si dungile din covor, faramiturile de chifla cazute de pe masa, o musca, papucii stapanului, fereastra aburita de propria respiratie, ochelarii uitati pe o canapea, felina albastra brodata pe perna de catifea.
jivina2.jpg

Fox terrier-ul isteric. zeci de imagini colorate cu mingea chitaitoare pe care si-o azvarle singur in aer. Dosuri de pisici cu cozile atarnande pe garduri, alte potai in parc, mizerii, tevi de esapament, treptele de beton din casa scarii, mutra copilului de la capatul celalalt al lesei.
jivina3.jpg

Ogarul afgan ce alearga intr-o poienita: copaci vajaiti, varfuri de ierburi aromate, cozi de iepuri, libelule, fluturi incarcati de polen. Mult verde. Afgani cu turbane, Puma in picioare, dune ondulate de nisip.
jivina4.jpg

Cainele ciobanesc: oi, oi, oi, oi, oi, oi, oi, cioban, cioban, cioban, iarba, iarba oi, magari, cerul azuriu patat cu nori, cerul negru patat cu stele, oi, oi, lup, oi, lup, oi, urs, juma de oaie, laba de urs, sfert de oaie, stana, oi, oi, oi, oi...
jivina5.jpg

Saint Bernard-ul posac: multe imagini statice cu poieni smaltuite, stanci si cotofene. Cateva cu un turist ratacit, pozat de sus in jos, cu gura larg cascata in care i se scurge romul din butoiasul de la gatul cainelui.
jivina6.jpg

Un Grivei de curte, cu lantul prea scurt: cusca, cusca, poarta, casa stapanilor, castronul de tabla, vrabiile care ii ciugulesc cotoarele de paine, maini care il mangaie, poarta, poarta, poarta, castronul cu mancare, apa clocita.
jivina7.jpg

Maidanez descurcaret: boscheti, containere, resturi in putrefactie, strazi aglomerate, parcuri, sute de perechi de picioare, alti caini, trunchiuri si ziduri insemnate, politai, borfasi, perechi dosite in ganguri, baltoace, Alina cu un aparat zdranganitor in mana.
jivina8.jpg

Pechinezul rasfatat: perne brodate, plasa de cumparaturi si baston, trotuarul, papucii pensionarei, fursecuri, buze stafidite, gresit rujate, obraji cu adancituri in pielea ingalbenita, televizorul cu telenovele, andrele, ghemuri de lana si-o vesta maronie neterminata.

Cainii altora:
http://www.dogsbreath.org/?image=fredrikgo

Posted by Alina Andrei at 3:21 PM | Comments (0)

October 8, 2005

Fotografiile altora, povestite de mine

O mana ciobita de ceramica, ce iese dintr-o piscina albastruie fara apa, cu frunze moarte pe fund. Arata ca si cum ar fi bajbait in lumina opaca, fara sa mai apuce sa traga in sus si trupul legat de ea, ghicit dar de nevazut. Un anumit Bartosz Potyralski a facut fotografia. Nu stiu la ce s-a gandit atunci cand a declansat, insa mi-a adus aminte de-o scena din Remarque. Al doilea razboi mondial, dezghet de primavara, undeva in Rusia. Cu cat soarele incalzea mai cu vlaga cu atat straturile de zapada se topeau cu graba dezvelind intai niste degete, apoi o mana, un brat intins, un cap si-un trup legat de el, apoi alte trupuri moarte de soldati.
vineri.jpg

Aparent nu exista nici o legatura intre o piscina parasita din zilele noastre si-o parcela de pamant rusesc, acoperit de cadavre inghetate, zapada terciuita. Nici intre o mana de manechin, cu un deget spart, si-un brat intepenit de soldat ce-a zacut sub copaci, deasupra pamantului, din toamna pana in primavara.
La urma urmei acest Potyralski poate ca era in concediu, se plimba fara rost in jurul hotelului, a dat de piscina si s-a gandit ca exact o mana disperata ii mai lipsea. A facut rost de ea dintr-o vitrina imbacsita de atelier de croitorie.
vineri_1.jpg
vineri_2.jpg
Fotografii pe care as vrea sa le vad la altii: „Iar scuipatul lor scotea un clinchet ca un mic turtur de gheata pe suprafata neagra a unui rau incremenit“, Andrei Makine despre cazacii dintr-un loc uitat de lume, undeva in Siberia inghetata. Pe langa faptul ca niciodata nu m-as duce de buna voie intr-o pustietate unde temperatura coboara la sub 40 -50 de grade, nici n-as stii cum sa pozez un scuipat ce se cristalizeaza in aer inainte de a atinge pamantul. O unguroaica ce preda engleza la Budapesta, mi-a povestit la Brasov, in incaperea cu fereastra de la care pozez trecatorii, despre un profesor sud-american ce lucrase un an la o scoala din Siberia. Primele lucruri care l-au frapat: daca nu clipeai des, ti se lipeau genele si nu mai puteai sa deschizi ochii; langa crasma erau multi turturi galbui, prelinsi pe peretii inzapeziti. Le-a prins intelesul cand i-a vazut pe barbosii greoi ca niste ursi polari cum isi desfac prohaburile, lepadandu-si rezidurile din spirtoase, in urma lor ramanand alte stalagmite ce s-au topit abia in primavara.
„Fiecare bradut parea un animal la panda, fiecare umbra era vie si ne privea“, tot Makine despre o alta noapte siberiana, din aceeasi iarna. Sud-americanul ii mai povestise despre aerul pe care trebuie sa-l incalzesti in gura inainte de-al trage in cosul pieptului, despre iurtele acoperite pana la hornuri de neaua groasa ce trebuie sparta cu lopeti.
vineri_3.jpg
vineri_4.jpg

Carl De Keyzer, un fotoreporter de la Magnum, a pozat in anul 2000 detinutii dintr-o puscarie din Siberia, aproape de Krasnoyarsk (habar nu am cum se pronunta). Barbat in suba, bocanci, caciula cu urechi clapauge, cu graunte in palme, hranind porumbeii intr-o curte stramta de beton, cenusie, inconjurata irevocabil de sarma ghimpata. Asa mi-a ramas in minte fotografia. Revazandu-o, am observat ca in realitate cenusiul era albastru deschis, deloc apasator, pasarile aveau aripile vesele, in miscare, caciula era sapca si n-avea urechi, aveai spatiu sa respiri in poza, doua pete de soare, una pe genunchiul puscariasului, cea de-a doua suspendata in aer. Lipseste si sarma din cadru, dar mereu o vad acolo. Nu mi-ar fi trecut prin minte sa leg micile zburatoare, carora le sta atat de bine in pietele publice cu fantani arteziene, de-un gulag din Siberia. Si totusi in acea poza au sens.
vineri_5.jpg


Alta imagine, din aceesi serie: un Lenin din placaj sta atarnat in atelierul auto, langa niste izmene puse la uscat. In fata e botul unei masini vechi, probabil din anii 50. Alta: cal din zapada, grosolan sculptat. In dreapta, mai in spate, un barbat gol, isi toarna un lighean cu apa in cap, probabil fierbinte pentru ca ies aburi. In fundal se vede gardul cu sarma ghimpata, niste stalpi, cerul albastru inghetat. Nu-mi place. Reda fidel (presupun) atmosfera locului, dar nu-mi place. Am nevoie de istorisiri trecute prin filtrul lui Cehov sau Makine pentru a putea inghiti un asemenea loc.
O fotografie in alb negru care ma ingheata si mai mult, de Alex Majoli, tot de la Magnum. Atmosfera intunecata, de frig uscat, cladiri cenusii in spate, o silueta neagra de caine care alearga, doua sine de tramvai in fata, neclare. Vreau sa cred ca dupa acele ziduri depresive erau oameni inghesuiti langa aragazele aprinse, cu cani mari de ceai aburind si pahare de votca. Asta mi-ar fi placut sa o fac eu.
vineri_6.jpg

Poza unei poloneze, Malwina Toczek: Lumina ambigua, stranie, sticloasa, rupta in partea inferioara, dezvaluind pe asfalt o bicicleta desenata cu vopsea rozalie. Sus e o alta bicicleta, de data aceasta reala, cu umbra cu tot; nu se vede decat vag omul de pe ea, probabil o femeie tanara. Fotografia e cat se poate de ,,incorecta“ si smucita, o fractine de secunda surprinsa prin ochelarii de vazut viata in roz, intr-un parc insorit, suprarealist. S-ar potrivi de minune cu o melodie de Tori Amos.

Saptamana ce tocmai a trecut am vazut in Brasov o vulpe cracanata, intr-o fotografie facuta de Mihai Moiceanu in Patagonia. Seamana mult cu sotia-vulpe dintr-o fabula de David Garnett si s-ar potrivi de minune cu un iepure mov, pitulat intr-un dreptunghi vertical, verde-stins, dintr-o poza expusa la Berlin.
Vulpea din fotografie e subtire, delicata, evident ca roscata, privirea ei arata ca nu e constienta de prezenta fotografului. Frumoasa jivina din poveste, Silvia Tebrick, obisnuia sa joace pichet, cu sotul sau uman, se hranea cu struguri dulci, felii subtiri de paine cu gem de gutui. Se prefacea ca miroase florile primite in dar, ca apoi uitand de buna cuviinta, sa sara pe-un iepure olandez, macelarindu-l fara mila. Spre groaza domnului Tebrick, a infulecat fara gratie pielea, capul cu urechi cu tot, apoi, manjita de sange si bucati de piele si-a pus labele pe genunchii lui, lingandu-l pe buze ca o sotie iubitoare ce era. Dadea de inteles ca ar fi putut sa soarba cu delicatete ceaiul de la ora 5, daca I-ar fi trecut cuiva prin minte sa o serveasca cu o ceasca. Vulpea patagoneza cred ca ar refuza strugurii, fie ei si dulci, dar nu si iepurele mov din Berlin.

Posted by Alina Andrei at 5:59 PM | Comments (0)

October 6, 2005

Tulcea, strada Labirintului

seara
tulcea0_1.jpg
tulcea1_1.jpg
tulcea2_1.jpg
tulcea3_1.jpg
tulcea4_1.jpg
tulcea5_1.jpg
tulcea6_1.jpg

Posted by Alina Andrei at 5:48 PM | Comments (3)