« July 2005 | Main | September 2005 »

August 26, 2005

Baltoace

1_balta.jpg
2_balta.jpg
3_balta.jpg
5_balta.jpg
4_balta.jpg

Barbatul care ar fi trebuit sa se nasca pasare.
http://atelier.liternet.ro/articol.php?art=2663

Posted by Alina Andrei at 4:10 PM | Comments (2)

August 17, 2005

Intelepciunea oamenilor mari

lege.jpg

In statul Alabama cine poarta mustata falsa, susceptibila de a starni rasete in biserica, este pasibil de pedeapsa. Din pacate nu stiu in ce consta aceasta. Poate ca respectivul infractor e aruncat dupa gratii, este obligat sa cante in public de o suta de ori Ave Maria, i se impune sa curete 10 kg de ceapa pentru a-i trece pofta de ras.

Discutiile oamenilor mari nu sunt pentru urechile copiilor, acestia din urma putand sa-si faca o imagine bizara despre lume, la modul ca un pici de cinci ani a primit o palma peste ceafa de s-a lipit de geamul manjit al autobuzului, pentru ca a repetat vorbele tatalui sau despre bagat si aia a masii. Cu cateva secunde inainte de a izbucni in urlete si chiraituri, pustanul avea aceeasi expresie ca Raducu pozat de Ghetie, buzele stranse, colturile gurii lasate, ochii umeziti, cateva fire de par zburlite. Cand rostise vorbele de oameni mari avea o expresie neutra, ca si cum ar fi vorbit despre ce-a facut la gradinita si ce i-a dat bunica-sa sa haleasca la pranz.

http://www.badorgood.com/detail.php?id=1426

Ma uitam la el cum plange cu sughituri si ma gandeam ca tare bine i-ar sta intr-o poza, cu tatal in fundal zgaltaindu-l de umeri pentru ca-l facea de rasul lumii. Insa s-ar fi pierdut tot farmecul, nu s-ar fi auzit comentariile de genul: ce copil obraznic, nu mai da domne, nu vezi ce mic e, si altele de felul acesta, pe diferite tonuri ascutite, groase, tabaciste sau mormaite in barbie.

lege1.jpg

In statul Alaska barbatilor li se permite sa-si bata nevestele, dar nu mai mult decat o data pe luna. Tot aici e ilegal sa impingi un elan viu dintr-un avion aflat in miscare, in plus e considerata o ofensa publica servirea de bauturi alcoolice unui ren. Fara indoiala ca legiuitorii erau treji smirna cand au conceput si votat aceste legi, altfel ar fi putut sa iasa prost. De exemplu barbatii din Alaska ar fost nevoiti sa-si bata elanul o data pe luna, si-ar fi avut grija sa se abtina de la a-si impinge nevestele vii din avioanele aflate in miscare. Adevarul e ca si eu m-as simti ofensata ca plimbandu-ma ca oamele cumsecade pe o strada de acolo, sa vad langa o crasma un elan cu botul cascat pe gatul caruia se toarna fara oprelisti o posirca cu gust de pleosnite. Sunt curioasa cum anume se procedeaza in cazul primei legi. Oare s-a ales o anumita zi, sa zicem 23 sau 24, in care sotiile pot fi plesnite? Sau fiecare barbat isi poate alege ziua in functie de program sau dispozitie? Si daca omul n-are chef sa traga palme si pumni, placand-i femeile neinvinetite.
Oricum ma incanta mult mai mult legile din Arkansas, unde este interzis sa ucizi fiinte vii, din Texas unde n-ai voie sa mulgi vaca altuia si din statul California, unde cursele de soareci pot fi montate doar de catre cei care au permis de vanatoare. Se poate observa clar cat de intelepti pot fi oamenii mari. N-au incurcat lucrurile, n-au spus la intamplare este interzis sa ucizi mortii, ca doar si-au dat seama ca nu e posibil sa omori un decedat. Apoi reiese ca texanii sunt oameni cinstiti, vor sa-i opreasca pe cei cu ganduri necurate sa-si puna labele pe tzatzele altei vaci, ca doar nu-i bine sa jinduiesti la laptele altui vacar.

lege3.jpg

Si altii au ramas uimiti de atata intelepciune la oamenii mari. Din 1993 se decerneaza, din pacate doar post-mortem, Darwin Awards. Unul dintre premiantii pe anul 2003, e Gary Hoy, un avocat in varsta de 39 de ani, din Toronto. Acesta a incercat sa demonstreze, probabil secretarei, prin lovituri repetate cu umarul ca geamurile biroului sunt incasabile. Nu erau! Gary a plonjat prin geam, de la etajul 28 al imobilului, si din pacate nici un fotograf n-a fost prin preajma sa imortalizeze impactul puternic dintre avocat si sticla, apoi dintre avocat si beton.

lege4.jpg

lege5.jpg

Pe 15 February 2005 un taran din Zimbabwe si-a castigat dreptul de a fi laureat al Premiilor Darwin. Suparat ca elefantii ii calcau proprietatea, a incercat sa se lupte cu ei, insa fireste ca n-a izbutit sa-i sperie. Era atat de mic de statura incat animalele ar fi putut sa-i scuipe cu trompa seminte de eucalipt in cap, asta in cazul in care ar fi vrut si daca sunt seminte de eucalipt pe acolo. Omul nu s-a lasat asa usor. A gasit pe camp cinci mine antipersonal, pe care avea de gand sa le arunce in elefanti. Pana sa ajunga la ei, acestea au explodat in masina de teren, cu tot cu cabina, si fireste, cu tot cu el.
Pe 12 februarie 2003, trei talhari inarmaĊ£i cu cutite de uns painea cu margarina au incercat sa jefuiasca un abator. Din pacate pentru ei nu au facut fata satarelor cu care macelarii au contracarat atacul.

Anul trecut un sarb a primit doar o mentiune, ceea ce arata ca desteptaciunea nu l-a ucis. E singura victima din Serbia a valurilor tsunami din Oceanul Indian. Danilo Petrovic era la el acasa, in fotoliu, se uita in tihna la televizor, cu mainile pe burta, cu berea langa. Cand a vazut stirea despre prapad, n-a mai auzit bine unde anume se petrece, a crezut ca valurile vor ajunge la el in oras, in sudul Serbiei. Disperat a incercat sa fuga, sa nu-l prinda apa in apartament, sarind pe fereastra de la etajul doi. Si-a rupt cam tot ce era legat de trunchi. Fiind in ghips pe patul de spital, si-a chemat avocatul intentionand sa dea in judecata prezentatoarea, pentru ca nu a spus clar si raspicat ca India este in Asia si nu in Europa.

Posted by Alina Andrei at 3:54 PM | Comments (0)

August 15, 2005

Baltile de vineri

apa1.jpg
De obicei cele mai frumoase baltoace sunt mici si se evapora repede, iar cele mari sunt total neinteresante. E greu de gasit balta perfecta, unele sunt prea incarcate cu reflexii de bloc ceausist, altele cu cladiri prea colorate, altele cu trecatori in trening sau broaste raioase. Cand gasesti una pe gustul tau, constati ca are prea putina apa. Problema se poate rezolva in felul urmator: fotograful va umbla dupa el cu o galeata plina, pe care o va turna in balta cu reflexii interesante. Profesionistii au noroc pentru ca ii pot ruga pe asistenti sa le care ustensilele, de aici rezulta ca nu e deloc rau sa ai un astfel de statut. Persoana care mi-a sugerat solutia cu galeata a avut un anumit ton din care reiesea clar ca n-are deloc de gand sa ma ajute. Altcineva, de buna credinta, mi-a sugerat sa umblu cu mistria, ca sa ajustez pe ici pe colo unduirile rebele.

apa2.jpg
De fapt ar trebui sa studiez mai bine asfaltul ud, pentru ca cele mai interesante imagini n-au iesit in baltoace ci pe strazile inmuiate de ploaie, manjite cu benzina, frunze si hartii, in luciul carora abia zaresti oamenii, pete colorate confuze si dreptunghiuri scurse pe la colturi. Formele vazute in ploaie sunt si mai mazgalite in balti, aproape nedeslusite, depinde de frecventa cu care cad picurii. Prin tulburare apa isi pierde putinta de a reflecta.
Asfaltul umed, lucios, poate fi pozat doar din anumite unghiuri, partile prea luminate de soarele de dupa, ar putea risipi cu totul contururile reflectate.

apa3.jpg

Duminica in Piata Sfatului erau cel putin cinci baltoace de toata frumusetea, curate, mari, in care se lafaiau in voie turla catedralei, Casa Sfatului, trecatorii si hulubii. Reflexiile acelea m-au dezgustat, pareau de carte postala, una pe care n-as trimite-o niciodata unui prieten. Saptamana trecuta am pozat un pescar intr-o apa adanca de-un albastru curat, o imagine plictisitoare, usor iritanta.

apa4.jpg

O baltoaca perfecta ar arata cam asa: eu la varsta de cinci ani, intr-o rochie albastru deschis cu flori albe (pe atunci imi placeau hainele proaspete, colorate), cu sandalele in apa, aranjand corabii de frunze, uitandu-ma la oamenii mari doar daca se reflectau langa mine. Imi spalam pensulele murdare de acuarele in apa si-mi placea sa privesc cum se scurg culorile in canal, pe atunci fiindu-mi teama ca si eu cea din balta ma voi prelinge sub strada prin capacul cu gauri.
Julitura de la genunchi era pansata cu o frunza mare lipita cu scuipat. Insa cum nu traim intr-un univers paralel nu e cu putinta ca eu de acum sa ma intorc in timp sa ma fotografiez pe cand aveam 5 ani, jucandu-ma dupa ploaie pe strazi. Nu idealizez trecutul, doar ca mi s-a facut dor sa ma uit la trecatorii din baltoace, oameni cumsecade, tacuti si colorati ca intr-o acuarela, mult mai interesanti decat cei de deasupra.
Intr-un final am ajuns la concluzia ca pozele sunt cu mult mai frumoase daca le privesc de la trei pasi distanta cu ochii inchisi pe jumatate.

Posted by Alina Andrei at 12:38 PM | Comments (1)

August 12, 2005

Rosu

rosu1.jpg
Azi dupa amiaza a plouat, prin urmare am iesit sa ma uit la oamenii din baltoace. De uitat m-am uitat la ei, si ei la mine, dar nu prea i-am pozat pentru ca a venit S. Am fotografiat-o pe ea oglindindu-se in balti, sub umbrela, apoi in soare, si in tot acest timp aveam in minte rosul irizant pe care-l vazusem intr-o icoana acum doua zile. Rosu vascos obtinut din prafuri aduse din Grecia, amestecate cu bucurie si-n tihna, pentru ca altfel sfintii isi lungesc prea mult chipurile, li se strang buzele si se incrunta, amaraciunea din pictor intrand si-n ei. Asa mi-a marturisit parintele Calinic.

Poze cuminti, promisiuni de portrete mai bune. Ultimele doua imagini ma caracterizeaza cel mai bine.

rosu2.jpg

rosu4.jpg

rosu5.jpg

rosu6.jpg

rosu7.jpg

Posted by Alina Andrei at 9:33 PM | Comments (3)

August 8, 2005

Revelatiile artistilor si profunzimea subiectelor

balta1.jpg

Intotdeauna am apreciat lucrurile profunde, trecandu-mi pe la ureche ca persoanele inteligente, de bun gust, sunt preocupate doar de astfel de subiecte. De exemplu: un om fin va citi intotdeauna cu interes prefata, inceputul si sfarsitul romanului Fratii Karamazov de Dostoievski, va avea grija sa-si expuna in biblioteca Jurnalul Fericirii de Steinhardt, ba chiar intr-un week-end se va deplasa cu prietenii pana la Rohia, de unde isi va cumpara matanii. La o intrunire mondena sau o banala iesire la terasa, atunci cand conversatia va aluneca usor spre cinematografie, va ofta intelept referindu-se la simbolistica lui Tarkovski din Calauza. Desigur cu totii suntem de acord ca marii artisti ai omenirii au creat capodoperele in urma unor revelatii, doar Mielu nu este de acord, dar el e mic si prost, deci sa nu-l bagam in seama.
balta2.jpg

balta3.jpg

Pentru ca si eu ma consider o persoana inteligenta, cu bun gust, am ajuns la concluzia ca de acum inainte trebuie sa abordez doar subiecte profunde si sa le tratez cu seriozitatea adecvata. Voi avea grija sa am revelatii inainte de a apasa pe buton. De exemplu sambata care a trecut stateam la o terasa holbandu-ma artistic la cafeaua din paharul de plastic, meditand la fragilitatea vietii deoarece ploua, tuna si fulgera, iar eu fiind o persoana sensibila sunt impresionata de maretia naturii. Nimic nu m-ar fi putut impiedica sa ma gandesc la astfel de lucruri alese, nici daca doua girafe ar fi aterizat la masa vecina, gaurind umbrelele, nici daca Tampa s-ar fi preschimbat intr-o spinare de dinozaur tepoasa sau raioasa. Sau ambele. Nimic! As fi ignorat cu dispret suveran girafele vecine, in nici un caz nu le-as fi pozat sorbind suc cu paiul din pahare inalte, pentru ca astfel de fotografii ar fi hilare. Cum meditam eu asa, asteptandu-mi unul dintre modelele preferate, am avut o revelatie! M-a durut un pic in cea mai moale parte a corpului, ca doar se stie artistii mareti au suferit intotdeauna pentru crezul lor si din cauza nemerniciei celor din jur. Cand m-a strafulgerat revelatia nu era nimeni langa mine in afara de un caine cu ochii albastri, de tras la sanie, doi pusti si chioscarul, dar dansii n-au fost nemernici cu persoana mea.
M-am ridicat in tacere pentru ca e de aur si in plus nu-i bine sa vorbesti singur in public. Oamenii marginiti au tendinta sa-i considere nebuni pe cei care par sa converseze cu aerul pe strada, insa e doar o aparenta deoarece astfel de persoane au polemici aprinse cu anumite voci care nu sunt vazute de oricine. De exemplu eu nu le vad (pe voci), desi port ochelari, dar cunosc persoane care le zaresc uneori.

balta4.jpg

Am plecat lipa, lipa prin ploaie, alunecand gratios printre baltoace, admirand armonia siluetelor reflectate, ba chiar mi-a trecut prin minte ca Stefan cel Mare si Sfant s-o fi oglindit si el inainte de a pleca cu oastea sa-si bage sabia in turci, doar ca pe vreme aia nu erau strazi asfaltate si nici aparate de fotografiat, si nici eu nu ma nascusem. Daca parintii m-ar fi nascut in acele vremuri glorioase si-as fi avut un aparat, as fi imortalizat maretul moment.
A trebuit sa ma multumesc cu cativa trecatori. Din pacate din cauza picaturilor nu se vede ca personajele au o atitudine meditativa, ici colo cate o spranceana ridicata sugestiv, iar ochii, oh aceste oglinzi ale sufletului, sunt fara limita de adanci, privitorii s-ar putea ineca in ei.
balta5.jpg

Oricat de surprinzator ar parea, la moment dat am fost tentata sa pozez o javra alba cu pete negre, mai exact silueta in apa, desi eram constienta ca un astfel de subiect nu e destul de rafinat pentru mine. Totusi va asigur ca respectivul catel avea o expresie ganditoare. Am esuat, animalul plecand cu reflexie cu tot! Soarta m-a impiedicat, sau poate ca a fost sandaua stanga, o piatra sau asfaltul ud, cert e ca era sa-mi rup gatul fugind dupa potaie. Ar fi fost un accident cu totul nedemn de mine, jenant spre penibil. Alti fotografi isi risca viata in zone de conflict, eu alergand in parcarea unui hotel dupa o silueta mazgalita in apa.

Posted by Alina Andrei at 5:16 PM | Comments (0)

August 3, 2005

Despre oamenii rai si cei cumsecade

01_trecatori.jpg

Cei mai multi oameni care au bunavointa sa-mi intre in fotografii, chiar si fara stiinta lor, imi devin brusc simpatici. Nu conteaza pentru mine daca in realitate unul tocmai a ucis canarul matusa-sii sufocandu-l cu perna, daca femeia cu plasa plina de vinete, inainte de a trece prin fata aparatului, a schimbat politeturi cu vanzatoarea cam ca in piesele celor de la Parazitii. E treaba lor atata timp cand se preumbla prin cadru, isi falfaie costumele si rochiile intocmai cum trebuie. Bunaoara acesti domni parca si-ar fi trecut in agenda ca in ziua cutare, la ora X si cateva minute, sa treaca pe langa zid pentru a fi imortalizati de Alina Andrei.

02_trecatori.jpg
Va rog sa observati ca necunoscutul acesta, asa cum bine a remarcat un fotograf, a lasat intentionat in urma, pe asfalt, bale de melci.Vorbeste cu cineva din afara pozei, personaj care si-a bagat mana in cadru, din dorinta fireasca de a se regasi si dansul in capodopera.

03_trecatori.jpg

E reconfortant sa pozezi necunoscuti despre care chiar nu stii nimic. La ce m-ar ajuta sa aflu, de exemplu, ca unul isi plesneste sotia cu tigaia de prajit pestii, ca unul poarta sosete imputitoare, ca o doamna e secretara si vorbeste pitigaiat la telefon, ca alta nu-si lasa plozii sa se joace cu cainii pentru ca au pureci?
04_trecatori.jpg
Mi s-a intamplat de cateva ori ca unor oameni cumsecade, cunoscuti dar si necunoscuti, sa li se faca mila de mine oferindu-se sa ma invete cum se tine corect aparatul in mana, cum se incadreaza, cum se alege timpul de expunere, stuff like this, pe un ton cand stins din cauza inaltimii de la care imi vorbeau, cand incurajator, de imbarbatare, gen: hai, nu e greu, pana si tu poti invata. Emotionant! Cumsecadenia acestor oameni cred ca mi-ar fi prins bine dar (intotdeauna exista un dar), cand aud astfel de vorbe capat o surzenie aparte, adica vocalele si consoanele lor mi se bulucesc in timpane dar raman acolo, in schimd aud restul zgomotelor din bar, de pe strada sau unde m-as afla atunci. Din nefericire n-au fost prea multe cazuri, cine stie poate ca pana la urma s-ar fi prins ceva de capul meu si-as fi ajuns sa invat sa produc frumoase carti postale pentru turisti, calendare pentru pocaiti (cu apusuri apocaliptice, cu un loc liber in dreapta pentru tiparit un verset din Biblie), sau de ce nu (oare chiar pot spera? ), pliante cu carnati si salamuri de la Metro sau Selgros. N-am nimic cu dansii (ma refer la carnatii de porc) insa ma tem ca niciodata nu voi fi in stare sa-i pozez corect asa incat un domn de la marketing sa cumpere pozele pentru afise, in schimb oricand as putea sa-i fotografiez zburand haotic deasupra unui zid, cu niste pisici salbatice pe urmele lor (tot la dansii de porc ma refer), sau iesind delicat din poseta unei domnisoare trecatoare scurta la fusta. Dar n-a fost sa fie.

05_trecatori.jpg
06_trecatori.jpg


O singura data era sa-mi pierd cumpatul de emotie in fata unui astfel de om cumsecade, care mai de mila, mai de sila ar fi vrut sa ma invete. Din recunostinta era sa-i torn halba de bere in cap, sa se mai racoreasca, insa era la el in mana si parintii m-au invatat ca nu-i politicos sa inhati un recipient cu lichid pentru ca oamenii ar putea sa interpreteze in mod eronat gestul.
Drept sa recunosc am mai simtit de cateva ori imboldul de a face astfel de gesturi cu lichide fierbinti, din ceasca de cafea, dar n-au legatura cu fotografii. Visez la ziua cand stand frumos intr-un bar, de exemplu in Panda, cugetand la ale mele si savurandu-mi cafeaua, doi necunoscuti ajung brusc la concluzia ca fiecare dintre ei e posesorul adevarului absolut. Din astfel de revelatii se nasc conflictele sangeroase si afirmatiile neprietenoase de genul: esti un Tampit, un Cretin, o Hahalera, imi bag Organul masculin in tine, Martafoi imputit ce esti, Bulangiu, Cacanar, Cacacios, esti un Zevzec amice, du-te de te cauta la cap, neam de Manivela etc in functie de capacitatile intelectuale ale celor care polemizeaza. Astfel de aprecieri nepoliticoase sunt asortate de obicei cu bagarea in origini, ceea ce e de-a dreptul caraghios, pentru ca pana acum n-am mai auzit de un adult in toata firea, de peste 1.75, sa reintre cu totul in propria mama. Ar fi dat la CNN daca s-ar fi intamplat asa ceva. De obicei imediat dupa trimiterea la origini, unul dintre posesorii adevarului absolut isi roaga imperativ adversarul sa se duca la mortii mamei, ceea ce e o contradictie, da nota nehotarare, slabiciune, nesiguranta. Un om normal n-are cum sa se duca in doua locuri in acelasi timp, in plus e greu de ajuns si la mortii cuiva, pentru ca astfel de conversatii nu se poarta in cimitire. Sa recapitulam. Doi intr-un bar se cearta, sa zicem ca din cauza unor poze. Ala mai nervos al carui adevar a fost terfelit, isi trimite interlocutorul la rudele decedate ale mamicii. Omu se ridica repede pe de scaun, iese in strada, cauta un taxiu. Nu gaseste. Se agata de primul autobuz, coboara la capatul orasului si de acolo fuge la cimitir uitandu-se disperat dupa morminte. Ar fi prea indecent si imoral sa ne imaginam cum ar trebui sa procedeze dansul atunci cand e trimis la origini.

07_trecatori.jpg
08_trecatori.jpg


Dar sa ne intoarcem la necunoscutii mei ipotetici din Panda. Cel din dreapta isi va apuca delicat cafeaua de toarta si o va azvarli cu dispret si manie pe mutra gugumanului care are impetinenta sa nu gandeasca la fel. In acel moment decisiv voi avea aparatul la ochi si voi declasa chiar la tzanc. Contactul direct dintre lichidul maroniu frumos mirositor cu pielea obrajilor va produce un fenomen cunoscut sub denumirea de grimase de durere, stupoare, uluire etc Ei, visez si eu, ca doar ar fi culmea sa apuc sa fiu pe faza chiar in acea clipa.Sau s-ar putea intampla altceva. Unul dintre ei sa vina la mine sa ma atentioneze: Peste un minut voi deserta continutul canii in capul individului pe care il vezi. Clic! Clic! Totusi cred ca vreau prea multe de la viata.

Posted by Alina Andrei at 7:18 PM | Comments (3)

August 1, 2005

Ochelari de cal

sau cai verzi pe pereti. Mereu mi-am dorit sa vad asa ceva, la propriu si nu la figurat.

cal1.jpg

cal2.jpg

cal3.jpg

cal4.jpg

cal5.jpg

Posted by Alina Andrei at 9:03 PM | Comments (1)