« June 2005 | Main | August 2005 »

July 28, 2005

Despre hotzi, borcane si pasaroiul Victor

borcan2.jpg

Zilele trecute un nemernic a indraznit sa fure o capodopera expusa la un festival de literatura ce s-a desfasurat la Dartington Hall, Devon. Intitulata Weapon of Mass Destruction, capodopera a fost sustrasa de sub ochii participantiilor si bauta pe nerasuflate, fara ca hotul sa tina cont de valoarea artistica a acesteia si de faptul ca a ranit sentimentele delicate ale celui care a realizat-o. Nu se intampla prea des ca o opera artistica sa fiu bauta. Da, s-a mai auzit de tablouri furate de indivizi mascati si inarmati, de fotografii sparlite de pe net cu un clic de mouse, dar acestia au baut doar banii rezultati din vinderea lucrarilor.
Wayne Hill e neconsolat. Sufera mai mult ca singur. N-am discutat cu dansul, nu pot decat sa banuiesc ce se petrece in sufletul dintre coaste si-n creierul din cutia lui craniana. Cu vreme in urma dansului ii venise ideea sa umple un pet de plastic de fix doi litru cu apa provenita dintr-un ghetar din Antartica, incercand astfel sa avertizeze oamenii asupra pericolului incalzirii globale. Din pacate oamenii rai n-au privit cu seriozitate avertismentul, chiar daca au citit ce scria pe eticheta, au fost mai mult impresionati de pretul capodoperei, 42.500 de lire. Martori n-au existat sau au fost dar au preferat sa taca decat sa-si riste viata demascand infractorul. Nimeni nu vrea s-o incaseze pentru o sticla de apa, fie ea o capodopera sau un manifest al ecologistilor.

Mi-ar fi placut sa pozez nefericitul eveniment, de la inceput pana la sfarsit. Ghetarul in toata splendoarea lui, plin de scantei orbitoare de la soare, foci balacindu-se in mijlocul pozei, alandala, fara ca dansele sa tzina cont de compozitie si de estetica. Sau poate totusi n-ar strica o poza abstracta cu niste foci grafice, aliniate elegant in dreptunghi, de la stanga la dreapta, pe un fundal opac. A treia imagine: Wayne Hill cu tarnacopul, desprinzand o bucata de gheata. De fapt artistul nu se va vedea deloc, va tine gheata in dreptul chipului in mainile facute caus. A patra imagine: vaporul minuscul, tot intr-un fundal opac, alb. A cincea fotografie: capodopera in toata splendoarea sa, adica sticla impecabila, iar in jurul ei cateva fantome, privitorii. A sasea fotografie, foarte importanta: o mana chircita si apriga, intinsa catre sticla. A saptea fotografie: un om transpirat ascuns intr-un colt, privire haituita, rautacioasa si vicleana, de om rau care fura acadelele tzancilor de gradinita. Da peste gat capodopera si apa ii aluneca pana in burta intr-o orgie de galgaituri. Cateva picaturi ii cad pe obrajii nerasi de-o luna. Cadru strans. A opta: artistul la cateva secunde dupa ce a fost anuntat de furt. Stupoare, pete rosii pe fatza. A noua fotografie, facuta la o ora dupa incident, intr-o buda: doi barbati fotografiati din spate, cu pantalonii in vine. In fundal gresie curata, albastra, jos tot bucati mari de gresie. Unul dintre ei este Wayne Hill, cu umerii cazuti, iar din celalat tasneste urina ca dintr-o fantana arteziana, ca si cum ar fi baut o stica de doi litri plina cu apa provenita dintr-un ghetar. Toate aceste fotografii nu le-as face printr-un borcan, ci simplu, curat, in culori puternice dar care sa nu raneasca ochiul.

borcan3.jpg

Prin borcanul de compot imi place sa fotografiez alte subiecte, si toate imaginile au legatura cu povestea unui anumit Victor care a fost arestat in Hong Kong pentru ca nu a returnat 83 de carti la biblioteca de unde le imprumutase. Samburele de adevar exista, un chinez a fost arestat recent pentru motivul acesta, dar personajul meu va avea alt destin. Dupa intrarea politistilor pe usa se va arunca pe geam, intr-o tentativa nereusita se zbor, ca apoi la spital sa se viseze sub chip de pasaroi in colivie si de om ce are un borcan de compot peste cap, la fel ca o casca de cosmonaut sau de scafandru.
pasare3.jpg

pasare4.jpg

20 iulie 1943, Paris.
Ernst Junger nota in jurnalul sau de povestea auzita de la Cocteau, in timpul unui pranz. Cocteau asistase la judecarea unui tanar invinuit de furt de carti. In captura sa se afla si o editie rara de Verlaine, iar la intrebarea judecatorului daca a stiut ce pret are, acuzatul a raspuns ca nu, insa ii cunoaste valoarea. A mai fost intrebat ce ar fi simtit daca altcineva ar fi furat o carte scrisa de el.

As fi fost mandru
, a raspuns.
Sper ca a fost eliberat, un astfel de om nu are ce cauta la inchisoare. In desaga i s-au gasit si volume de Cocteau. Pacat ca Junger nu mentioneaza care a fost sentinta.

oglinda.jpg

Undeva am citit (nu mai stiu unde) ca intr-un motel din SUA proprietarul lasa pe noptiera, in fiecare camera, cate o Biblie. In fiecare dimineata dupa plecarea clientilor constata ca a disparut, dar nu se supara deloc, inlocuia exemplarele lipsa la nesfarsit. Omul nu era credincios, desi asa ar parea la prima vedere. In acest fel isi proteja prosoapele, sapunierele,oglinzile, telefoanele si presurile, pentru ca nici un client n-a mai simtit nevoia sa fure altceva in afara Bibliei. Nu, Vechiul si Noul Testament nu-l vor duce la sapa de lemn pentru ca primeste gratuit exemplarele de la catolici, baptisti, reformati, Martorii lui Iehova, penticostali etc. Nu stiu daca e o morala aici, poate ca nu e.

Posted by Alina Andrei at 2:33 PM | Comments (0)

July 26, 2005

Prin ochelari

o1.jpg

A. mi-a promis ca-mi va face rost de doua modele, doi rockeri cu pletele pana la fund, unul dintre ei are 1.90, se incalta mereu in bocanci si i se spune Pufi. Atat stiu despre el.

o2.jpg


o3.jpg


Acum patru ani am citit o stire despre un pictor din Bacau sau din Buzau, care pur si simplu a uitat in ce zi e vernisajul propriei sale expozitii, asa ca a mers la muzeu doar intr-o doara. Oaspetii il asteptau de o ora la usa, primarul, alti artisti, profesori si oameni care nu aveau nimic de facut la ora aia decat sa astepte piscoturile. Pictorul le-a deschis, apoi s-a carat. Un lucru de bun simt, dupa parerea mea.
o4.jpg

o5.jpg

Aproape in fiecare noapte pe strada se plimba trei cai, din camera mea se aude ca si cum acestia ar avea saboti in picioare. I-am promis cuiva ca niciodata nu o sa pozez cai. Azi am fotografiat prin lentila dreapta a ochelarilor un manz roscat din Budila cu botul moale la pipait. Nu e grav pentru ca un manz nu este tocmai cal, e doar o promisiune de armasar sau de iapa.

Posted by Alina Andrei at 6:17 PM | Comments (3)

July 22, 2005

De la fereastra prin ochelarii mei

ochelari1.jpg
De ieri am inceput o serie pe care o aveam in minte de doi ani, lumea fotografiata prin ochelarii mei si ai altora (doar oameni buni). Am ezitat atat pentru ca povestea din spate e insuportabil de patetica, intima si zgrimturoasa, insa nicaieri nu se mentioneaza ca trebuie sa scriu adevarul si numai adevarul, asa ca pot sa bat campii cu gratie despre retina asemuita cu o placa fotografica, despre lentilele lui Zeiss, despre miopia cronica a unora ce au ochii sanatosi sau despre ochelarii de soare prin care campul devine suprarealist.

ochelari2.jpg

Poate ca voi scrie despre ochelarii de vazut lumea in roz, despre cei de cal, despre ocheanul de privit la leul meu de pe Luna, poate, poate, poate. Sau poate ca nu.

ochelari3.jpg

Un prieten imi spunea ca imaginarul trebuie sa aiba un suport, altfel devine simpla fictiune, fiind lipsit de autenticitatea trairii prin scris. Il aprob si prin urmare intentionez ca din cand in cand sa-i trimit ochelarii prin posta, ca sa vad ce-a mai desenat, sa citesc impreuna cu el aceleasi carti, sa ne zgaim la lume.
Dupa returnarea ochelarilor ii voi trimite in toate locurile din tara unde n-am ajuns inca, apoi pe Volga si prietenilor care locuiesc in strainatate, lentilele se vor umple pana la refuz cu imagini din ei, din muzee frumoase si cafenele, strazi colbuite si ferestre pe sub care se ivesc trecatori numai buni de pozat. Ajunsi din nou acasa, ii voi pune pe nas si toate privelistile se vor ingramadi in mine ca si cum m-as fi plimbat cu dansii.

Ochelarii Carminei

ochelari4.jpg

ochelari5.jpg

Sa nu uit: i-as mai trimite si lui Italo Calvino, dar nu stiu pe ce adresa, in Rai, Iad sau Purgatoriu (sau in neant).

Din nou ochelarii mei

ochelari6.jpg

Posted by Alina Andrei at 2:57 PM | Comments (1)

July 21, 2005

Pana de curent a fost provocata de castori

castor1.jpg

Doua localitati din regiunea Kirov (aflata in Rusia, undeva mai la dreapta de noi) au ramas mai multe ore fara curent, dupa ce un grup de castori au ros cu salbaticie un copac care a lesinat artistic peste cablurile electrice. Scanteile si frunzele au plutit cu gratie cateva secunde, fiind acompaniate de haraituri si pocnituri dezagreabile. Cablurile n-au avut nimic impotriva stejarului, insa aceasta era prea greu (fiind locuit de o familie de veverite, cinci cinteze, un gugustiuc si patru pitpalaci, plus furnici, o omida si gargarite), prin urmare au cazut rapuse la pamant. Electricienii au cotrobait ceva vreme cu lanternele aprinse pentru a descoperi vinovatii, insa din nefericire pentru judecatori si procurori, castorii au scapat nepedepsiti, pentru ca au avut grija s-o stearga de la locul faptei.
Mare tragedie n-a fost, in fond nici nu prea aveau ce sa faca rusii cu atata curent in becuri si-n televizoare (nimeni nu mai vrea sa se uite la Putin), stejarul oricum era cam gaurit de ciocanitori, iar locatarii din el (familia de gugustiuci, cele cinci furnici, pitpalacul, veveritoiul, cele patru gargarite si omida), s-au mutat intr-un copac inflorit si parfumat de-a dreptul, mirosea a boschet de liliac, desi n-avea nici in clin nici in maneca cu dansul, fiind un biet corcodus. Din surse sigure pot sa va spun ca liliecii din pesteri put a soareci murati uitati o luna in borcanul cu castraveti storciti printre gogonelele verzi, o duhoare pe care castorii nu o suporta de obicei. Prin urmare, unde sunt lilieci niciodata nu o sa vedeti castori, dar oricum cine nu vrea sa-i vada, poate sa inchida ochii. Asta in ipoteza in care unul dintre cititori va avea drum in regiunea Kirov si va trece cu masina pe langa copaci inconjurati de rozatoare. Un pensionar care n-avea ce face a anuntat oficialitatile ca singura solutie ar fi sa inconjoare copacii de langa cablurile electrice cu lilieci, dar propunerea lui n-a fost deloc agreata deoarece functionarii de la Primarie au neveste, iar acestea ca toate femeile normale cu plete nu simpatizeaza deloc soarecii zburatori.
Pana la urma asta au facut: au angajat un caine pitic care sa pazeasca toti copacii din zona, si pe cei infloriti si pe cei neinfloriti. Maximiliam Andreevici il cheama pe dansul, a absolvit cu brio scoala de dresaj de la Kiev, are carte de munca si e platit binisor, cam doua oase cu maduva de bou pe zi, un castron cu lapte, zece galuste fara prune pe saptamana, apa fara clor la discretie, cat sa-i iasa pe nas si pe bot. Ca sa nu se plictiseasca pandind castorii i-au dat un baiat ca insotitor, care are sarcina sa-l distreze, sa-l scarpine la urechi si pe burta.

Filtru de prezervative

castor2.jpg

Autoritatile din portul american Milwaukee au cheltuit 1,8 milioane de dolari pentru a instala la uzina de retratare a apei din reteaua de canalizare, un sistem de colectare a prezervativelor folosite inainte ca acestea sa ajunga in lacul Michigan. Oficialii au udat cu sampanie evenimentul, au sarbatorit si pestii, brotacii si tot pasaretul. Cu doi ani inainte un pescar s-a plans ca a vazut un banc de mii de prezervative plutind in jurul barcii sale, priveliste care l-a ingalbenit la fatza, nuanta care contrasta cu restul trupului de abanos. Paloarea nu i-a trecut nici in ziua de azi, inca se mai trateaza la clinica, psihologii incearca sa-l convinga sa inghita un picut de peste fiert, dar el nu si nu si nu si nu, nu vrea sa se atinga de biban strangand din falci cu incapatanare.
Acum lacul Michigan e curat, e numai bun de balacit in el, cutiile de coca cola ce plutesc printre alge nu deranjeaza pe nimeni, ba chiar arata frumos, rosu pe verde, cu albastrul cerului deasupra.

Accident nefericit

castor4.jpg

Cu camionul nu se stie prea bine ce s-a intamplat. Accidentul i-a luat pe toti prin surprindere, s-au ingrozit de-a dreptul. Soferul isi aminteste vag ca la un moment dat cum mergea el pe drum ocolind craterele din asfalt mai multe gogoloaie de soare i s-au prabusit pe cabina. Apoi gata, camionul s-a rasturnat indecent cu rotile in sus, lasand sa i se vada toate cele.

castor3.jpg

Posted by Alina Andrei at 12:27 PM | Comments (3)

July 15, 2005

Verde sau cainele naluca

graul.jpg
grau_2.jpg

Cu ceva vreme in urma am vazut un film italian, de la mijloc spre sfarsit, despre un baietel tinut intr-o groapa intunecoasa, aproape de un camp plin de grane cu boabe coapte, acoperit de-un cer albastru cu nori neverosimul de pufosi. Culori puternic mirositoare a ierburi, fluturi si a greieri, iz de vara calduroasa pe care aproape ca l-am simtit in acel ceas de noapte iesind din televizor.
Micul schelet murdar cu ochii lipiti era legat de-un picior in acea groapa si credea ca e mort pentru ca asa i-au spus oamenii mari care l-au varat acolo. Bineinteles ca la un moment dat mai multi copii din sat au inceput sa se alerge prin grau, pentru ca nici-unul nu rezista in fatza unui camp frumos. Cadre foarte largi de totul parea coplesitor de imens. Mi-au ramas pe retine cateva imagini pe care as fi vrut sa le fotografiez pe un camp de la noi. Un baietel pe bicicleta ce alearga disperat intre acele grane, intra intr-o groapa, sare in aer si se invarte, filmat cu incetinitorul de jos in sus, drept fundal cerul. Cade peste grau, ochii inchisi. Urmatorul cadru, de pe pamant in sus, cerul privit de pustan.

grau_1.jpg

grau_3.jpg

Alte imagini: acelasi pusti facand echilibristica pe barnele unei case in ruina, sora lui, o fetita in maieu alb, cu o felie mare de paine neagra, stand afara pe scaun uitandu-se in zare. La ce te uiti, a intrebat-o frate-su. La cainele ala, ala de acolo! si-a intins degetul in zare unde nu se vedea nimic. Dar nu e nimeni acolo, i-a raspuns el. Serioasa, muscand cu pofta din paine, fata a dat din umeri spunand ceva de genul, nu e bai, inseamna ca numai mie mi se arata cainele.
Filmul a avut un happy-end relativ, adica baietelul din groapa a fost salvat de pustanul ce alerga pe camp, rapitorii au fost arestati (aceastia fiind parintii copiilor din catun).
Pozele mele n-au nici o legatura cu filmul, doar ca atunci cand le-am facut mi-am amintit de fetita ce vedea cainele naluca. De fapt o cunosc de ani.
grau_4.jpg

Posted by Alina Andrei at 9:51 PM | Comments (0)

July 13, 2005

Mielu in vagonul de dormit

01_drum.jpg
Mielu a calatorit un pic, a avut chef sa plece departe, desi eu i-am explicat ca degeaba fuge din moment ce isi ia si capul cu el, pentru ca in cap locuiesc toate gandurile pe care ar fi vrut sa le lase acasa. Insa e miel, ce sa priceapa, n-a priceput nimic, asa ca mi s-a varat in rucsac inghesuindu-mi Canon-ul care n-a bombanit, ca doar aparatele nu vorbesc deoarece ca n-au gura. Mi-a facut ceva probleme, pentru ca tot isi scotea capul afara ca sa se uite urat la lume.

02_drum.jpg
Lumea se uita si ea la el, el la ea, si tot asa, scotandu-ma pe mine din sarite. Pana la urma Mielu n-a plecat prea departe, ci doar la cateva aruncaturi de bat, in Sibiu si in Bucuresti, gandindu-se ca un intelept cu roba portocalie ca pe Volga sunt multi oameni rai, e frig, la Cracovia nu sunt caniste albastre, in Praga se bulucesc turistii. La Paris cafenelele sunt pline de palavragii iar in muzee japonezii iti baga blitzurile in ochi, in Portugalia nu sunt canguri si girafe, in Elvetia lebedele sunt agresive, au prostul obicei de-a musca degetele fotografilor atunci cand acestia vor sa le indoape cu eugenii. In delta sunt tantari, pelicani neindemanatici si galagiosi, care zboara dimineata deasupra cortului, existand pericolul ca din ciocurile lor mai multe perechi de stiuci pitice sa se prabuseasca in capul Mielului.
Pe vremea cand Mielu nu se nascuse, eu mergeam des in delta pe canalul Sulina. Intr-o vara ploioasa, cu inundatii, de pe vapor am vazut plutind cateva vacute. Poate ca ma batuse soarele in cap, pentru ca in primele secunde m-am intrebat ce cautau in Dunare, de ce sunt atat de rotunde si de ce fac pluta pe spate. Un copil de langa mine s-a intrebat acelasi lucru, dar blegu cu voce tare, asa ca maica-sa l-a facut prost si i-a spus sa taca si nu cumva sa-l prinda ca se smiorcaie, ca doar vacile sunt ca bucata de friptura din farfuria de duminica. Doamna ar fi trebuit sa explice mai departe ca nimeni nu plange prea mult pentru o halca de carne luata de ape, atata timp cat sunt bani pentru alte fripturi vii, datatoare de lapte. Evident ca cei doi erau de la oras, daca ar fi fost de la tzara, pustanul n-ar mai fi pus intrebari atat de imbecile.
Mielu s-a simtit bine in Sibiu, s-a uitat la casele altora, la vrabile care viseaza malai, la pietre si pisicile din ierburi.

03_drum.jpg

04_drum.jpg

05_drum.jpg

In Bucuresti Mielu a vazut trei vacute, doar atatea, pentru ca era prea cald deasupra metroului, oamenii se imbulzeau iar masinile dadeau sa-l calce pe trecerea de pietoni, mai ales cand era verde. Asa ca n-a mai avut chef sa le caute pe celelalte. De dragul lui le-am pozat, doar ca sa nu uite norii pictati pe dansele, desi as fi preferat sa nu stea atat de intepenite.

06_drum.jpg
Partea proasta e ca acum Mielu isi doreste sa vada astfel de vacute albastre, cu nori si pisici zburatoare, peste tot in locul oamenilor. Bucurestiul ar fi mult mai atractiv daca toti locuitorii ar avea decenta ca atunci cand ajung in Gara de Nord, sa plece un pic in afara orasului, de exemplu sa iasa la iarba verde in Baneasa, chiar daca nu vor. Sau mai ales daca nu vor.Totusi Mielu nu e absurd, mi-a spus ca ar vrea sa mai ramana cativa oameni in oras, doar cei care sunt buni de intrat in pozele mele. Nu stiu ce sa ma mai fac cu el. In ultima vreme ii plac doar oamenii din fotografii, considerand ca in afara lor nu prea isi au rost. Exagereaza totusi. Da, e adevarat ca din poze nu ii auzi vorbind, ceea ce e bine, pentru ca de obicei oamenii mari vorbesc numai tampenii si rautati, iar cei mici ii imita cu succes.
Au voie sa ramana anticarii si cativa cunoscuti. Treaca de la mine. Ca nu cumva sa ma inmoi, Mielu mi-a adus aminte de o fetita dintr-o poza mai veche de-a mea. Cam sase-sapte ani avea, iar in poza alerga razand pe langa un perete portocaliu. Inainte de a intra in fotografie, undeva mai la dreapta, a mazgalit un cuvant urat pe perete, din acela care se da cu bip pe posturile tv. Mi s-a parut frumos ca stie sa scrie, dar ar fi putut totusi ca in schimb sa-l deseneze pe Bugs Bunny sau o girafa.

07_drum.jpg

Posted by Alina Andrei at 6:07 PM | Comments (6)

July 11, 2005

Creta albastra

00_blue.jpg


01_blue.jpg

02_blue.jpg

03_blue.jpg

Saptamana care a trecut, printre altele am incercat sa fac fotografii color, desi pana si ideea ma dezgusta. Prin urmare m-am ales cu o serie de verzituri obscene si albastrituri de creta si cerneluri, care acum n-au nimic de-a face cu mine.
Tot saptamana trecuta am scris o piesa de teatru idioata, fara inceput, fara miez si fara sfarsit, dar de data aceasta m-am simtit bine ca si cum as fi aruncat la gunoi toate mizeriile stranse in dormitor si in birou, hartii mototolite manjite cu vorbe murdare. Din fericire pentru umanitate piesa nu va deprima si nu va plictisi multa lume, pentru ca nu va fi niciodata jucata pe o scena, urmand sa fie citita doar de doua-trei persoane.

04_blue.jpg

Inainte imi placeau mult culorile, dar in tablouri sau in pozele altora. Pana si in picturi prefer nuantele inchise, marouri combinate cu ocru, sau extrema cealalta, vopseluri agresive, tuse groase, badarane, rosu cu galeata peste un verde intunecat.
Ferestrele acestea cu nori ar fi trebuit sa le fotografiez anul trecut, pe cand am scris povestea dl. Magar, a sticlarului, culegatoarei de melci si a pisicii Berivoje. Acum ar fi trebuit sa pozez geamuri cu dare de murdarie, muste strivite, perdele rupte atarnate pe jumatate afara, totul intr-un gri murdar, plictisitor, cu miros de dupa-amiaza noroioasa.

05_blue.jpg

P.S. pentru cineva din Lusitania:
si totusi Brancusi era cum a spus individul din livada.

Posted by Alina Andrei at 2:05 PM | Comments (2)

July 1, 2005

Gogoloaie si maliete

1_gogoloi.jpg

Fotografii spun ca un gogoloi de raze se numeste flare. Eu prefer sa-l numesc gogoloi, suvoi sau baltoaca de soare, in functie de cum se prabuseste lumina pe capetele oamenilor si de ce dispozitie am. Tot fotografii spun ca un flare strecurat in poze e o dovada certa ca aparatul nu a fost folosit cu grija. Cei mai binevoitori se gandesc imediat la un accident de genul: fotograful stie cum sa tina aparatul in mana, dar din greseala gogoloiul i s-a strecurat in obiectiv si-a aparut in poza. In nici un caz nu s-ar gandi cineva ca oama care pozeaza suvoaiele, intentionat le vaneaza pe strada. Eu sunt oama in cauza.

2_gogoloi.jpg

3_gogoloi.jpg


Cu surprindere am aflat ca flare-ul e un defect si ca aparatele performante au obiective anti-flare. Trebuie sa recunosc ca n-am stiut asta cand am pozat prima data un astfel de gogoloi. Anul trecut s-a intamplat. Ar fi trebuit sa trag in chip o viitoare modeala, in asa fel incat sa dea bine intr-o publicatie de provincie, colorata si tabloidala. Insa eu nu ma pricep la asa ceva si nici nu aveam tragere de inima. Mi s-a parut mult mai interesant s-o pozez pitita in iarba, asigurand-o ca da, se vede perfect si ca da, trebuie sa zambeasca. Mi-a placut cum cadea soarele si mi-am zis ca i-ar sta bine si lui in poza. De atunci vanez gogoloaiele. Le-am pozat pe capetele trecatorilor din Brasov si Sibiu, pleostindu-se pe niste gunoieri, gadiland urechea unei colege.

4_gogoloi.jpg

5_gogoloi.jpg


Pe zidul unui cimitir, in jurul orei 19.00, cad multe baltoace de soare. Trecatorii n-au habar ca se strecoara printre raze, pentru ca acestea se vad numai de pe trotuarul pe care stau eu cu aparatul.

6_gogoloi.jpg


Asociez suvoaiele cu povestile lui Boris Vian, asa ca mi se pare de-a dreptul nedrept ca nici-un soarece nu freaca zidul, nimeni nu se da cu patinele pe asfalt, norii nu urmaresc necunoscutii si casele din spatele cimitirului nu se micsoreaza din cauza nefericirii celor care locuiesc in ele. Uneori mi-e ciuda ca nimeni nu vede gogoloaiele, e pacat, poate ca trecatorii s-ar bucura sa stie ca au asa ceva pe capatani, dar alteori ma bucur in sinea mea. Gogoloaiele mele sunt ca si malietele lui Vian, cel putin asa cred.

7_gogoloi.jpg

Boris Vian sopteste dintr-un colt

Pacat ca oamenii nu le vad pe maliete asa cum le vad eu, isi zise Jacquemort, si poate ca nici eu nu le vad deloc asa cum spun, dar, in orice caz, un lucru e sigur: daca nu vezi malietele, trebuie macar sa te prefaci ca le vezi. De altfel, sunt atat de vizibile incat ar fi ridicol sa nu le vezi.
Tutu tuuuuu, tot dansul, din alt colt, chiar de acolo din baltoaca. Nu se vede, doar i se aude vocea:
Maliete care muriti imediat cum atingeti degetul cuiva, chiar foarte usor penele voastre imposibil de atins, care muriti din orice, pentru ca va priveste cineva prea lung, pentru ca rade privindu-va, pentru ca se intoarce cu spatele sau isi ridica palaria, pentru ca noaptea se lasa asteptata, fiindca se face seara prea devreme.
Gata, a tacut domnul Vian.

8_gogoloi.jpg

As fi putut sa scriu mai multe despre gogoloaie, dar astept sa prind unele mai de soi.

http://www.aol.ro/2005/februarie/galeria/galeriaaa01.htm

Posted by Alina Andrei at 6:15 PM | Comments (2)