« May 2005 | Main | July 2005 »

June 29, 2005

Nimic

Azi nu am chef sa scriu, toate cuvintele mi se par cleioase, imbacsite.
umbra.jpg

umbra1.jpg

5_parcare.jpg

Vreau doar sa plec undeva intr-o jungla din Asia, unde voi inota cu vidrele. Dupa baie, trebuie scarpinate pe spinare, ca sa le iasa apa din blana. Ma voi sacrifica eu! Astept oferta de lucru: scarpinator de vidre sau de castori. Accept drept plata un hamac, o galeata de filme alb negru cu developare in C41, banane, o Holga si romanul Sufocare, de Chuck Palahniuk.

Posted by Alina Andrei at 2:21 PM | Comments (2)

June 27, 2005

O cheama Ileana, e blonda si are tzatzele mari

1_vaca.jpg
Da lapte, de aia are tzatzele babane, mai mari decat a lu mama, asa a ras tata cand a adus-o. Mama a botezat-o Ileana,dupa o Cosanzeana cu cozi lungi pana la buric, care avea rochii de matase si pantofi cu toc, coroana de aur, lanturi la gat si inele pe toate degetele, si nu manca mamaliga cu branza, ci doar fripturi cu tort de ciocolata in farfurii de argint. Avea caleasca cu pene de paun, nu caruta noastra cu care aducem ierburi de la camp, ca sa aiba si ea ce sa bage in burta la iarna, sa nu-i ghioraie matzele de foame.
Frate-miu cel mare a ras ca un bou si-a zis sa-i luam sutien de dantela de la targ. Dupa ce femeia lui l-a pocnit, el a tacut chitic.L-a pus cu botul pe labe, cum spune mama cand il pocneste pe taica-miu cand vine noaptea de la crasma.
2_vaca.jpg
3_vaca.jpg

Cand s-a cautat un om la ferma care sa aiba grija de un lot de vaci care nu bea nici nu fumeaza, s-a dus tata, ca tot era obisnuit de acasa. Da l-au mirosit ei si-au zis ca nu e bun pentru vaci, de s-au luat la pocneala doua case mai jos, langa Posta. Mai e bors pe perete, tata zice ca nu-i sangele lui, ci a aluilalt care acu are moaca strambata de tot pana la urechi, de a venit cu politaii la poarta sa-i dam bani sa si-o repare la oras. Nu i-am dat ca n-aveam decat camesile de pe noi, asa au strigat mama si tata. Io aveam cinsipe mii de lei in buzunar, da am tacut ca nu-s fraier, o sa-mi iau pufuleti cu surprize, de la chiosc si-o napoletana.

4_vaca.jpg

Invatatoarea ne-a spus ca hotii care sterpelesc un ou maine or sa fure un bou, dar noi n-avem bou, doar pe Ileana, si ea e vaca, adica o doamna de la oras, cum a zis postarita cand a adus pensia lu bunicu. Tot invatatoarea ne-a zis ca personajele care omoara fara mila porci si oameni si vaci nu sunt rabdati de Dumnezeu, asa ca nu-i lasa deloc sa traiasca pana la sfarsitul cartilor de povesti. Da popa a zis altfel, a spus ca animalele nu ajung in Rai, pentru ca sunt dobitoace. Dobitoc e si frate-miu, nici el n-o sa mearga in Rai cu mine, cred ca nici Ileana si nici mama, pentru ca popa la biserica zice sa nu te uiti in ograda altuia si nici la barbati straini. Ea se uita.

5_vaca.jpg

Cand i-a venit vremea sa faca pui, adica vitel, au dus-o pe Ileana la Fat Frumos, la capatul celalalt al satului, unde sta veterinarul care are o manusa. Am vazut cum nea Mihai si-a bagat mana in curu Ilenei, cam pana la cot, dar ea n-a zic nimic. Decat muuu. Dupa aia am asteptat toti sa ramana grea. N-au dus-o la boi pentru ca ai mei au zis ca nu mai sunt din aia cu vlaga, ca pe vremurile cand era mama fata. Am intrebat de Fat Frumos si toti mi-au zis ca dupa ce a fost la veterinar, Ileana a ramas grea cu printul noaptea, in grajd, atunci cand noi dormeam ca sa ne trezim dimineata. Eu n-am crezut nimic, doar nu-s tampit si nici n-am mancat de pe jos. L-am vazut pe frate-miu ce face cu femeia lui pe camp, in capite, la fel fac si boii cu vacile, si dupa aia ies viteii pe fundurile lor, apoi sug lapte.
6_vaca.jpg

Posted by Alina Andrei at 7:43 PM | Comments (0)

June 24, 2005

Fereastra fara ursi

f_1.jpg

Oamenii de la Primarie au montat garduri electrificate in jurul containerelor din cartierul de langa padure, pentru a le impiedica pe ursoaicele cu pui sa se ospateze cu gunoaiele brasovenilor. Un functionar s-a plimbat prin fatza ziaristilor incercand sa demonstreze ca aducatorii de gunoaie nu vor patimi, ci doar mancatorii de paine mucegaita, oase, lingatorii de pungi murdare si cutii goale de conserve. Aducatorii de gunoaie merg des prin padure cu casetofonul dat la maxim, isi odihnesc masinile in poienite si-si cresteaza numele pe brazi, pastrandu-se intr-un fel echilibrul, deoarece si ursii coboara cu nesimtire in oras, isi parcheaza fundul in fatza tomberoanelor si fac morrr, morrr dupa lasarea intunericului, cand oamenii respectabili dorm sau se intorc de la discoteca tragandu-si pumni dupa ceafa. Normal ca sunt deranjati de zgomot. Unii chiar plescaie, si trebuie sa recunoasteti ca un urs plescaitor este cat se poate de dezagreabil, in plus nu duhnesc a transpiratie cu after shave, a sosete nespalate, ci a jivina. O astfel de jivina, una ranita, anul trecut a muscat niste oameni. Doi au murit, altii au ajuns la spital. Unul dintre morti se numeste domnul Jelescu, un nume predestinat. Iubea animalele, era cumsecade, avea o familie iubitoare, asa ca mi se pare normal ca tocmai el sa fie sfasiat. Ursul a fost impuscat, primarul a fost pozat si filmat langa raniti, dand indicatii medicilor, vanatorilor, ursilor si sfasiatilor. Turistii merg in continuare la tomberoane sa bage blitzurile in ochii jivinelor plescaitoare, care ocolesc gardurile si-si baga boturile in alte gunoaie. Asa se intampla in real life si in filmele romanesti.

f_2.jpg

f_4.jpg

f_5.jpg

Intr-o zi poate ca ursii vor cobori pana pe straduta pietruita. Atunci toti trecatorii se vor speria, fugind care incotro.Daca vor sta cateva minute sub fereastra, promit ca o sa le dau tarte cu afine si zmeura. Nu stiu cum sa gatesc astfel de tarte, dar pot sa invat. Merita. Unii vor avea mutre melancolice, altii vor sta cu boturile cascate sa primeasca prajiturile, sunt sigura ca puii vor incerca sa se catzere pana la mine, dar nu vor putea ajunge pana la etajul I. Doar daca nu vor ocoli si nu vor intra in gang, apoi pe scari pana la usa. Sper ca nu, pentru ca in gang locuieste pisica Berivoje. Ursii nu mananca feline aristocratice, mai ales daca acestea au blana maronie si ochii albastri, dar nu se stie niciodata.

f_3.jpg

Daca va ramane trotineta acolo, lepadata de copii, sper ca jivinele botezate Martin o vor ignora. Nu vreau sa pozez ursi pe trotineta, ar fi prea triste fotografiile, ca de circ parlit, cu sclipiciul dus pe jumatate si clowni jerpeliti pe sub vopseluri. Din fericire unui urs traitor in padure, si nu in cusca, niciodata nu i-ar trece prin minte sa se dea in spectacol.

f_6.jpg

Intr-o zi a trecut sub fereastra un copil cocotat pe umerii tatalui, cu un balon mare in mana, sub forma de iepure. Un iepure oarecare, verde si luguiet. Nu era Bugs Bunny. In acel moment eram si eu jos pe pietre, pana am ajuns sus, plecase balonul. Ar fi trebuit ca cei trei sa mai ramana un pic, cat sa-i bag intr-o poza. Dupa ce a inceput sa picure, a trecut femeia cu umbrela.

P.S.
Mielu mi-a spus de atatea ori sa nu mai pozez trecatorii, pentru ca doar el merita onoarea de a fi imortalizat de mine. M-a mai rugat insistent, scrasnind din dintii de lapte, sa nu mai scriu, deoarece povestile ar putea dauna fotografiilor atat de interesante si proaspete, geniale pe alocuri, care nu sunt chiar la indemana oricui. Din imagini reiese clar faptul ca Alina Andrei este o demna urmasa a lui Burebista in arta fotografica, o jumatate de Macedon cu o juma de Bonaparte feminin, un Shakespeare al aparatelor care fac clic, clic sau clonc, clonc.

Posted by Alina Andrei at 12:48 PM | Comments (1)

June 22, 2005

Fantoma avocatului spargator de roti

Biserica franciscana de pe strada Sf. Ioan. Mica, cu un Christ rastignit pe unul dintre ziduri, inauntru Fecioara cu Pruncu si Sf. Anton, banci de lemn, pernite, flori de plastic si un lup mare, umil si ranjitor, pictat undeva in stanga. Intr-un borcan cu apa clocita putrezesc cateva margarete. Pe coroana de spini se odihneau hulubii. Anul trecut l-au inchis pe Hristos cu o plasa de sarma, ferindu-l de gainat si pene. Dupa ce am dat peste piticul Oskar Matzerath, al dl. Gunter Grass, gandurile mele n-au fost tocmai pioase. Fara sa vreau, Oskar imi aducea aminte de stropitoarea pruncului din bratele Fecioarei, stropitoare din aia cum e si in unele fantani arteziene, dintre picioarele ingerasilor bucalati, inconjurati de sirene de ghips cu cozile ciobite.
0_parcare.jpg

Langa un alt zid se lungeau doua terase cu mese de plastic, albe si rosii, ce dadeau bine pe peretele varuit. Chioscurile erau urate, nu regret ca le-au demolat. Din pacate au facut parcare acolo, si din cauza masinilor nu se mai vad bine umbrele. Un pic dupa ora 15.00, din partea dreapta spre stanga apar pe var fasii. Fasii de umbre, de la frunze si copaci. Au tendinta sa se arate cand nu am film alb negru in aparat sau cand sunt bulucite prea multe masini care imi displac. Se mai intampla sa am film, sa fie soare, si pana sa ajung pe straduta, sa intre in nori. Plec de acolo, iese si soarele, cu umbre cu tot. Pe zidul acesta nu m-am reflectat niciodata.

2_parcare.jpg
1_parcare.jpg
3_parcare.jpg

As interzice in zona accesul masinilor care imi displac, care mi-ar strica pozele, si daca se vor incapatana sa le parcheze acolo, nu stiu ce sa zic. Mi-am adus aminte de un personaj de-al lui Kundera, un avocat respectabil, cumsecade, care seara alerga cu un cutit ascuns sub tricou. Din cand in cand lama de otel se infingea in cauciucuri, iar rotile faceau fasss. Presupun ca faceau fas, n-am de unde sa stiu, ca n-am fost de fatza. Vreau sa pozez un astfel de avocat in parcare, o sa fac rost de trepied. Numai noaptea apar spargatorii de cauciucuri. Dupa ce-l voi poza in exercitiu functiunii, il voi ruga sa alerge un pic in cerc, sau cum vrea el, numai sa dea din maini si din picioare, ca sa fac poze cu fantome. Poza cu Fantoma Avocatului Spargator de Roti. Imi place!

Imi sunt dragi umbrele, imi place sa le urmaresc cum se preling pe case si strazi, cum lungesc trecatorii si cainii, pisicile mici facandu-le uriase, siluete deformate pe pietre colturoase, numai bune de spart capete seci. Totusi, ele in sine sunt bune de intrat in aparat doar in lipsa de altceva mai interesant Sunt un surogat. O umbra fara stapan e umila, saracacioasa. Asta cred acum, de ciuda ca nu am putut sa le fotografiez saptamana trecuta. Poate ca maine ma voi razgandi.
Vreau sa-l pozez si pe Oskar cu toba lui, fara umbre, langa zidul varuit, cu crapaturile din caramizile de deasupra. Sa-l trimit apoi sa cante prin anumite locuri.
4_parcare.jpg

Posted by Alina Andrei at 11:58 AM | Comments (2)

June 19, 2005

Ce se poate face cu o barza

Berzele cu cetatenie romana pleaca spre sfarsitul verii la cuiburile din Africa, pe ruta: Bosfor, Suez, Valea Nilului, Africa Tropicala, Africa de Sud. Sute de mii de pasari se intalnesc an de an deasupra stramtorii care separa Marea Neagra de Marea Marmara, spre bucuria marinarilor care se uita la dansele, atunci cand nu sunt ocupati cu spalatul puntilor, vodca si damele din lupanare. Intotdeauna mi-a placut cum suna cuvantul luuu...paa...nar! Lupanar cu felinar sau lup cu penar.
barza1.jpg
Pasaroaiele din occident o scurteaza prin stramtoarea Gibraltar, ar fi absurd sa ocoleasca prin Balcani. Nu ajung toate, pentru ca pe drum unele sunt mancate de triburile africane, iar altele sunt impuscate din greseala de soldatii care se razboiesc cu alti soldati. Ma gandesc eu, deoarece nu cred ca militarii de gherila nigerieni sau congolezi trag cu buna stiinta In pasari, n-au de ce sa se lupte cu ele, nu cred ca superiorii le dau gloante pentru asa ceva. Ce-ar avea de castigat? Daca un militar ucide un barzoi nevinovat, aflat in trecere pe acolo, n-ar avea cum sa-si faca de cap cu barza mortului, n-ar putea sa locuiasca In cuibul lui si nici sa-i manance broastele, ramele si lacustele. Munitia unui barzoi furios aflat in legitima aparare, consta in gainat toxic care ard chiar si firele de inalta tensiune. Dar pana sa ajunga sa faca ceva in capul soldatilor, precis ca va fi impuscat in aripa sau in piept. Dintr-un barzoi viu alb, s-ar transforma intr-un barzoi mort rosu.

barza2.jpg
Nu tin sa pozez berze atunci cand voi fi platita sa le numar. Variante nu sunt multe: barza pe cuib, cuib cu barza si pui, langa balta cu o broasca in cioc, in zbor, scarpinandu-se sub aripa, calare pe un tractor... Perfect ar fi sa le dresez, sa-mi pozeze cum le spun eu, fara sa carcoteasca. De exemplu, daca le spun la vreo 10, sa inconjoare un magar, asa sa faca! Imagine alb negru, cu granulatie mare: un magar pe mijloc, cu privirea indreptata spre obiectiv. E inconjurat de berze abulice care se prefac ca nu pozeaza, vanturandu-si aripile, clampanind cerul. In Bosfor mi-ar prinde bine un barzoi in bratele unui turcoaice cu voal turcoaz, un turban in fundal, vag conturat, fara capul si trupul de rigoare.

barza3.jpg
Le voi plati in lacuste. 20 de lacuste pe o ora de pozat, pentru fiecare pasare, fireste, se poate negocia. Cu broastele as iesi mai ieftin, pentru ca sunt multe in balta de langa cartierul in care locuiesc. In fiecare noapte cand merg acasa, pe strazile pustii se aude un fel de oac, oac, oac, in cor, dar nu sunt oracaituri normale, ci de-a dreptul sinistre. Uneori ma intreb daca chiar exista broaste in balta aia, suspectandu-ma ca am auzenii. Nu-i bine sa auzi oracaituri atunci cand nu sunt broaste prin preajma. Ma gandesc eu asa. Maine dimineata ma voi duce sa verific. Sper sa le gasesc. Nu le voi face nimic, n-am de gand sa le iau la borcan si sa umblu cu ele prin oras, in ideea ca voi gasi berze care sa-mi pozeze.
http://atelier.liternet.ro/articol.php?art=2450

Posted by Alina Andrei at 1:43 PM | Comments (3)

June 15, 2005

Miercuri

Azi
lumina01.jpg

O prietena mi-a spus ca exista un orasel medieval in Italia, unde toate acoperisurile sunt tuguiate, la fel ca si capul lui Oblio. Se numesc trulli dansele, un nume de bun simt dupa parerea mea. Bineinteles ca am uitat cum se cheama orasul, dar intr-o zi voi ajunge acolo si cel putin o saptamana, o luna sau un an voi poza de la o fereastra toate acele tuguie scaldate in soare sau ploaie, in cer vinetiu sau sangeriu, cu pisici atarnate de stresini si gainatz de grauri. Daca ma gandesc bine, nu pot spune ca m-ar tenta astfel de fotografii. Vreau doar sa le vad, atat, si oricum acolo precis voi gasi altceva si mai interesant de pozat. Ca de exemplu oameni care alearga. E adevarat ca pentru asta nu e nevoie sa-mi reinoiesc pasaportul si nici sa ma urc in tren.


Ieri
lumina02.jpg
lumina03.jpg
lumina04.jpg
lumina05.jpg

Posted by Alina Andrei at 4:11 PM | Comments (9)

June 10, 2005

Fluturii lui Nabokov

01_fluture.jpg
Pe cand avea sapte ani, Vladimir Nabokov, alintat de-ai lui Volodea, s-a amorezat de fluturi. Mi-l imaginez cum alerga prin fatza casei cu plasa uriasa de capturat aripi mici si colorate, numai bune de bagat in cutia cu insecte moarte. Moarte si frumoase.
Dupa ce a emigrat in SUA s-a angajat la Muzeul de istorie a Stiintelor Naturii din New York, apoi la Harvard. Era platit sa stea intr-o camaruta si sa clasifice fluturii. Asta se intampla inainte de al doilea razboi mondial. Dupa ce a inceput nebunia, presupun ca oamenii nu mai aveau timp sa infiga ace intre aripi si nici sa se extazieze in fatza unor minunatii cu nume imposibile, ca de exemplu: Lycaeides argyrognomon (sunt albastri) sau Papilio machaon (cu aripi galbene tivite cu maro). Fluturii se numesc lepidoptere, in limbaj stiintific. Rimeaza cu elicoptere. In 1945, scriitorul a botezat unul cu numele lui. Fluturele Nabokov e albastru deschis. Mai mult nu pot sa zic despre el, pentru ca nu l-am intalnit niciodata in Brasov. Sau poate ca da, dar n-am stiut ca e dansul.

02_fluture.jpg

03_fluture.jpg

Cum spuneam, Nabokov statea ghemuit in fatza microscopului cu ochelarii de baga pe nas, si timp de zece ore pe zi se uita la antene, picioruse, aripi pudrate sau nepudrate, de toate nuantele si marimile. In anul 1948 a inceput sa scrie romanul Lolita, asa ca a trebuit sa renunte la munca de laborator, dar pana cand i-au subrezit oasele si-a gasit timp sa zburde cu plasa de tifon prin poienite. Mi-ar placea ca intr-o zi sa pozez un barbat cu parul alb si ochelari bulbucati, ca fundurile de borcan cu piersici de compot. Domnul albit va sta pentru inceput serios langa o tufa de maces, apoi va zburda gratios dupa fluturi. Imagini color facute cu superangularul, nuante inchise, contururi usor deformate.

04_fluture.jpg
In povestirea Pilgram e o pravalie cu astfel de minunatii, intr-un peisaj berlinez trist si umed, cu strazi lucioase ca pielea de foca, chipuri lungi si nasuri lipite de vitrina. Negustorul e un ursuz necioplit ce se indopa cu salam cu mazare si credea naiv in tot ce citea in ziare. Ii iubea pe fluturii din rafturi din clipa in care au aparut si visa ca va face o calatorie in jurul lumii pentru a-i vedea la casele lor, in pomi si-n boschetii infloriti, pentru ca se stie, lepidopterele ce nu s elicoptere n-au iesit din cocon direct in cutiile de lemn acoperite cu sticla. Simtea o placere vecina cu lesinul cand se visa departe de tot intr-o tara exotica, in iarba inalta pana la brau, inconjurat de mii si mii de aripi. Dupa ce a facut toata viata sacrificii, intr-un tarziu, obtine banii de calatorie. Apoi moare de bucurie. Se stinge vegheat doar de fiintele impaiate din vitrina.
05_fluture.jpg

Posted by Alina Andrei at 7:25 PM | Comments (0)

June 7, 2005

Marceline, Iepurele si Baiatul

01_iepure.jpg

Marceline avea rochia de panza alba prea scurta pentru varsta ei, murdarita sub brat si sub sanii mici ca de 14 ani, n-aveau cum sa fie de alta varsta, din moment ce trecusera fix 14 ani de cand se nascuse. Era o vara apasatoare, jilava, pe acolo pe unde traia ea cu parintii si servitoarea. Il iubea doar pe Souci, iepuroiul galben din lada mirositoare a tutun, varza si carote, a urina si cartofi fermentati.
02_iepure.jpg
In fiecare dimineata il lua in brate si fugea cu el pana in poienita cu ierburi inalte, unde isi smulgea camasa umeda si-l lipea de piept, pupandu-l pe mustatile tremuratoare.
03_iepure.jpg
Intr-o zi, dupa ce maica-sa i-a cumparat rochii si gateli de la oras, s-a servit la masa o tocanita fierbinte din miel fraged, neprihanit, cu multe condimente intepatoare. Ca niciodata toti au fost amabili – Hai, mananca tot, e tare buna – ii spusera ranjind la ea cu buzele unsuroase. Dandu-si coate parintii i-au marturisit apoi ca tocmai l-a mancat pe Souci al ei, si ca e bine asa, ca doar nu se cade ca o fetita sa-si piarda vremea prin ierburi cu iepurii galbeni, ca era timpul sa-i vina mintea la cap.
04_iepure.jpg
In povestire mai apare un macelar negru, urias, pe care-l momeste in hambarul cu miei de sacrificat.
Macelarul va atarna de-o funie dupa ce va iesi din fetita, iar parintii vor sangera pana la moarte pentru ca l-au gatit pe Souci. Nu-mi amintesc ce se intampla cu servitoarea. Ucigasa Marceline, biata orfana in ochii lumii, va fi crescuta de calugarite.
05_iepure.jpg

Povestirea aceasta, numita Sangele mielului, a fost scrisa de Andre Pieyre de Mandiargues si a aparut in volumul Muzeul negru, in anul 1945 in Franta, si in 1975 in Romania. De curand a aparut la Humanitas versiunea necenzurata, pe care n-am apucat inca s-o citesc. Sunt tare curioasa ce anume a fost taiat de cenzor, si ce lasat sa treaca la tipar. Cand am citit-o prima data m-a socat si incantat in acelasi timp. Mi-am dorit ca intr-o zi sa pozez o Marceline cu un iepuroi galben in brate. Fotografia ar trebui sa spuna cat toata povestirea lui Mandiargues, desi ar fi imposibil. Un singur cadru nu ar putea cuprinde chipurile schimonosite ale parintilor, tramvaiul din port, barul cu marinari betivani, incantarea fetitei din timpul vietii lui Souci, picioarele ei inghetate de dupa moartea lui Souci, behaiturile oilor ce simteau ca vor fi taiate a doua zi, mirosul macelarului, campul frumos de la inceput, urechile lungi.
06_iepure.jpg

Baietelul n-a citit cartea. Asta e de bine, pentru ca se intristeaza din orice. Tatal lui creste o femela de piton, purcelusi de Guineea, iepuri uriasi, doua broaste testoase si doi caini. Am uitat cum se numesc. O sa le spun Baiatul si Iepurele. Iepure e un nume potrivit pentru un iepure, zic eu, in acest fel nu se poate simti jignit, poate ca nu i-ar conveni sa fie strigat Rila sau Bunny, poate ca de felul lui e un animal serios. Parintii i-au cumparat de la tigani un ied de caprioara. Cand a venit de la scoala a aflat ca a murit. A plans. Apoi bunicul lui a plecat cu treburi prin sat. Din nou a plans.

07_iepure.jpg
Sunt curioasa ce-ar fi facut daca i-as fi povestit despre un domn din Argentina care avea un pitt-bull si un piton. Intr-o zi, cand s-a intors de la munca, nu l-a mai gasit in sufragerie decat pe sarpele ce era umflat la mijloc ca si cum ar fi avut un caine in el. Pentru ca nu se auzea nici un latrat si pentru ca n-a mai aparut deloc pitt-bull-ul, fostul stapan de caine n-a mai cumparat oase. Nu mai avea sens. Si nici nu l-a mai hranit pe piton, timp de-o luna, pentru ca era satul. Daca o sa-l mai vad pe Baiat, o sa-i povestesc asta. Cred ca parintii inca nu i-au spus unde dispar iepurii si cu ce se hraneste pitoana din curte.

Posted by Alina Andrei at 11:11 AM | Comments (1)

June 2, 2005

Cu Holga pe Volga 1

peste1.jpg

Se pare ca am dormit la orele de geografie cand s-a predat lectia despre fluviile Terrei, pentru ca nu-mi amintesc mai nimic de Volga. Stiu doar ca e pe undeva prin Rusia, un rau lung de tot, cu pesti, mal, ierburi, pescari, barci, maluri, stufaris, pasari, porturi. O panglica de apa ca oricare alta. Pana acum doua luni si ceva cand am aflat de existenta acestei cutii fermecate de facut poze – Holga - nu ma interesa deloc, acum da, pentru ca suna atat de frumos: Alina e pe Volga si face poze cu Holga. Alina e in Volga si face poze cu Holga, Holga e in Volga si alte variante de genul acesta. Cutia minunata e cam cat o sapuniera iar obiectivul de plastic altereaza in mod frumos cadrele, cu halouri, margini negricioase, cu sub sau supraexpuneri. Asta nu inseamna ca toate pozele facute cu Holga sunt grozave. Fireste ca nu. Cei care de obicei fac poze plictisitoare cu aparate bune, nu vor face ceva interesant nici cu o Holga.
Sa nu va asteptati ca acolo sa fac un fotoreportaj serios (sau neserios). Deloc. E chiar posibil ca multe dintre imagini sa nu semene deloc cu locurile unde au fost facute. Din acest motiv as putea sa fotografiez o garla din Brasov in asa fel incat sa arate ca Volga. Si invers.
Fluviile Terrei de dr. docent Petre Gastescu. Am cumparat cartea in anul 1990, cand inca nu ma atinsesem de Smena tatalui meu. N-am citit-o la acea vreme pentru ca are multe informatii despre baraje, distante, cantitati, metri cubi si alte chestiuni neinteresante, in schimb m-a gadilat placut la ureche numele autorului: Gastescu. Trebuie sa recunoasteti ca domnul a fost predestinat pentru studierea baltilor. De la pagina 231 si pana la pagina 234 dr. Gastescu enumara lucruri care pe mine personal ma lasa rece. In nici un caz n-as vrea sa fotografiez buclele de afluenti, barajele si metri cubi, - axa de-a lungul careia s-a realizat popularea tinuturilor stepice din sud si a celor subpolare din nord-. De ce intotdeauna oamenii de stiinta trebuie sa transforme un lucru frumos, cum e de exemplu un rau cu pesti si pasari, in ceva anost si indigest, cum ar fi o axa pentru popularea tinuturilor? Am remarcat acest obicei suparator si la arbitrii chinologici, cei care masoara din priviri un cocker, noteaza in carnetel despre - corpul compact si trenul anterior cu franjuri-. Un cocker cu franjuri, da, e interesant, dar unul cu - corpul compact si trenul anterior cu franjuri- parca nu. N-au haz, asta este. Pe dr. Gastescu l-as fotografia langa un baraj, cu o casca in cap, sobru, demn, cu un brat de hartii in maini. Desigur ca va fi patruns de importanta momentului, va avea expresia tipica a omului care uitandu-se la un rau in lumina apusului, vede cati metri cubi de apa se scurg de la stanga la dreapta si intuieste ce fel de pesti isi fac de cap la doi pasi de el. Da, da, inevitabil in fotografie se va strecura si un card de gaste albe si un gascan negru, pentru contrast. Vor da bine in poza, va fi dinamica. Una dintre ele isi va cracana aripile undeva in fundal. Trebuie sa am grija sa nu se buluceasca in cadru prea multe pasari, sa nu fie aglomerata poza.

peste2.jpg

Dr. Gastescu scrie acolo ca delta Volgai e renumita pentru migrarea sturionilor din Marea Caspica. Din acesti pesti se scot bolurile cu icre negre din filmele cu James Bond. Portret: Dr. Gastescu in halat alb, cu o bucatica mica de paine cu caviar in mana dreapta, si cu un sturion atarnat de coada in mana stanga. Barbia manjita discret va sugera fara tagada faptul ca dr. a testat inainte calitatea icrelor. Film alb negru. Poate ca sarmana Holga n-ar fi buna in acest caz. Pentru un asemenea portret ar trebui un obiectiv bun care sa scoata o imagine curata, clara, fara pete de soare in capul domnului Gastescu.
Pana sa ajung acolo sa pozez sturioni, am facut teste pe o alta lighioana cu solzi. Din pacate nu cu Holga. Dupa sedinta foto subiectul a fost aruncat pe fereastra, in gradina blocului, spre bucuria matzelor sau a furnicilor.

peste3.jpg

De cautat la biblioteca - Volga se varsa in Caspica - de Boris Pilniak (1894-1937) - o aventura umana chinuita - spunea Simone de Beauvoir. Deja mi s-a facut frig.
De vizitat neaparat Ulianov ( fost Simbirsk ), unde s-a nascut V.I.Lenin, orasul Nizhniy Novgorod ( unde s-a nascut Gorki ) si orasul Kazan – care a fost capitala hanatului tatarilor. Fireste, de vizitat obligatoriu toate orasele si satele cu cafenele. In caz de oboseala cronica: de zacut sub o salcie.

Posted by Alina Andrei at 11:37 AM | Comments (0)