Interviu cu Cosmin Bumbut

Motto:
"What we do during our working hours determines what we have; what we do in our leisure hours determines what we are." - George Eastman

Cosmin Bumbutz este astazi cel mai recunoscut fotograf comercial Roman. Este greu sa deschizi o revista de actualitati ori de moda si sa nu gasesti imagini realizate de Bumbutz. Intr-o comunitate relativ mica si foarte competitiva, el reuseste sa se desprinda de ceilalti fotografi printr-un stil propriu si o redare a subiectelor cu o sensibilitate aparte. Poate si educatia primita in timpul anilor de Facultate, dar mai ales bunul simt Ardelenesc, ii dau aceasta viziune larga asupra vietii, formelor naturale, o aprofundare a subiectelor de multe ori cu totul iesita din comun. Se spune ca in fotografie "s-a inventat totul" in ce priveste expresia artistica, dar Bumbutz este intotdeauna in cautare de noi forme de exprimare, are o viziune pura si foarte simpla asupra multor subiecte deja categorisite ca clisee. Si pentru cine cunoaste fotografia mai departe de obisnuitele poze de familie, descoperirea Noului in Banal, reprezinta stacheta cea mai inalta si mai greu de depasit.

Lucrind majoritatea timpului in locatie, nedispunind de un studio propriu, Bumbutz trebuie sa-si adapteze stilul de lucru la conditiile locale. Si nu numai sa stie cum sa-l adapteze, dar produce imagini de calitate, avind o clientela stabila si care il tine permanent ocupat. Recent a publicat un album personal cuprinzind imagini realizate la inceputul carierei in diverse locuri din tara, dar avind ca subiect comun, trenurile. Volumul intitulat "Transit", publicat in conditii grafice deosebite, reprezinta o premiera in cultura Romaneasca a ultimilor 13 ani. Si in continuarea acestuia, iata ca LiterNet publica un e-book bazat pe colectia de imagini intitulata "Mornings" [Dimineti}. O colectie eclectica de imagini, in care personajul principal este "lumina de dimineata", dar tot atit de puternica ca si seria "Trains" [Trenuri] din care este format albumul "Transit".

Cu aceasta ocazie, am stat de vorba cu Cosmin Bumbutz despre viata sa ca fotograf profesionist, dar si ca fotograf de arta.

AG: Cosmin, in primul rind iti multumesc pt. timpul acordat, stiind ca esti extrem de ocupat. Aparitia volumului "Transit" la sfirsitul anului trecut a reprezentat cel putin pt. comunitatea fotografica locala si publicul larg, o premiera. SI as spune o premiera de cea mai inalta calitate, atit prin tratarea subiectului ales, dar si prin realizarea grafica. Fiind o prima incursiune in labirintul interior al unui fotograf cunoscut mai mult pt. realizarile sale comerciale, cum vezi aceasta noua "fata" expusa publicului larg, ce influenta crezi ca va avea in profesia ta, ori in desavirsirea ta ca artist fotograf?

CB: Sincer, nu stiu. Inca mai astept feedback-uri legate de album. Cartea a fost (inca mai este) un test, testul este urmatorul: as putea sa traiesc din alt fel de fotografie decit cea de publicitate si moda? Daca la sfirsitul anului trag linie dupa ce fac adunarile si scaderile necesare si-mi iese cu plus, in 2004 mai fac una. Legat de desavirsirea artistica de care ziceai, cautarile mele actuale sint in alta directie. Fotografiile din "Transit" sint facute pe vremea studentiei, intr-o saptamina din decembrie '96, e firesc sa nu simt si sa vad la fel dupa alti 6 ani.

AG: Sa vorbim un pic de inceputuri. De unde dragostea pt. fotografie, cum ai evoluat ca fotograf, ce te-a determinat sa te stabilesti in Bucuresti? Care sint fotografii care te-au influentat cel mai mult la inceputul carierei si pe cine apreciezi la ora actuala?

CB: Pai, Silviu Ghetie mi-a dat impulsul. A venit odata de la mare (pe vremea unei alte studentii) cu niste poze mai altfel (sa nu ma-ntrebi ce inseamna "altfel" ca nu mai stiu cum erau) decit obisnuitele snapshot-uri de vacanta pe care le faceam cu totii. I-am zis ca "si io pot de-astea, artistice" si mi-am cumparat aparat, substante si carti. Dupa un an si jumatate (in care au inceput sa-mi apara fotografii in ziarul local; prima fotografie publicata vreodata a fost cu un mesteacan intr-un supliment-program al unui meci de fotbal al echipei locale) mi-am dat seama ca nu am ce sa fac mai mult in Baia Mare si ca ar fi cazul sa plec la Bucuresti, ca doar e capitala si sigur sint mai multe oportunitati. Prin '90, tinerilor doritori de informatie fotografica le era cam greu s-o obtina. Exista revista AAF-ului unde l-am descoperit intr-un numar dedicat concursului Orwo pe Dinu Lazar cu o fotografie cu o balerina. M-a impresionat, mai ales ca Lazar era singurul roman publicat acolo. In acelasi timp, prin tot felul de carti ruso-romanesti de tehnica fotografica il mai descoperisem pe Cartier-Bresson, Kertesz, Steichen, Halsman. Acum sint fan al lui Saudek, Witkin, Mapplethorpe, Gibson, Shiraoka si iar Kertesz...

AG: Parerea mea este ca un fotograf bun trebuie sa aiba o educatie generala larga, cuprinzind cel putin istoria artelor, a artelor vizuale, dar si o cultura tehnica suficienta care sa-i permita sa stapineasca tehnologia la indemina. In ultimii ani, odata cu aparitia imprimarii digitale a imaginilor, tendinta de a pune accentul pe cultura tehnica se pare ca umbreste necesitatea intelegeri principiilor permanent valabile de compozitie, iluminare, a continutului ideatic al imaginilor, si se pare ca generatia tinara de fotografi tinde sa neglijeze aceste aspecte. Ba chiar exista curente care neaga in totalitate fotografia clasica, categorisind-o ca desueta sau "salonarda", referindu-se la compozitiile clasice care se ancoreaza in principiile universal valabile in arta. In afara de fotografie, ce alte forme de arta te atrag si in ce masura? Crezi calocul fotografiei clasice este amenintat in lumea noua dominata de
arta pixelilor si a acestor tendinte de negare a istoriei?

CB: Ma atrage muzica si filmul. Filmul ca urmare a ATF-ului, nu stiam nimic despre imaginea de film inainte sa dau admitere la facultate. Ma uitam strict la poveste, pina cind am vazut prin '92 la cinemateca o copie a/n a lui "Apocalypse Now" filmata de Storaro si mai apoi "Calauza" lui Tarkovski. Am realizat ca filmul nu e doar o poveste spusa frumos, exista acolo niste oameni care pun povestea in imagini si fac fotografii exceptionale din fiecare cadru. In scoala mi-au placut cel mai tare perioadele de filmare, stresul productiei,  folosindu-mi enorm acum experienta de atunci. Cit despre "arta pixelilor" cum o denumesti, cred ca ar fi viabila intr-o lume in care oamenii n-ar iesi din casa deloc si toate necesitatile si informatiile le-ar primi prin intermediul calculatorului. Zic asta pentru ca cea mai minunata imagine de orice fel vazuta acasa pe monitor paleste odata cu prima frunza uscata pe care ti-o aduce vintul la picioare, afara. Mai acum citiva ani ma intorceam cu trenul de la Salonul International de la Brasov prin ('96 sau '97) si, suparat de postprocesarile grosolane pe calculator vazute si premiate la Brasov, discutam cu un domn fotograf (persoana importanta si inainte si acum) despre directia calculatoristica pe care se vedea ca o apuca fotografia de salon. Acesta imi spunea atunci - un lucru trist pentru mine, tocmai ma hotarisem sa ramin fotograf - ca viitorul nu e al fotografilor ci al "calculatoristilor" care vor comanda portretul unui fotograf, muntele altui fotograf, cerul altuia... Ei vor sta acasa la monitor si vor creea "opera" din combinarea fotografiilor celor trei "mestesugari". M-a pus pe ginduri atunci previziunea "mai experimentatului coleg", chiar m-a ingrijorat. Azi, mi se pare o mare idiotenie afirmatia lui si, cu atit mai grava cu cit venea din partea unui fotograf.

AG: Vorbeam mai sus despre subiecte banale tratate intr-o lumina noua, trenuri, batrini de la tara, peisaje rurale, s-au realizat de cind exista fotografia, si sint la indemina tuturor, dar ce te face sa alegi din aceasta lume inconjuratoare anumite subiecte fata de altele, si cum aprofundezi aceste subiecte ca sa le redai intr-o forma noua?

CB: Cred ca asta e farmecul unei fotografii bune: sa arati un lucru obisnuit intr-o maniera personala. Toata lumea a vazut ciini si pisici, batrini, tigani, copii jegosi, apusuri si rasarituri...eu ma abtin sa declansez la "prima vedere" si intotdeauna ma gindesc cum as putea sa-mi fac subiectul sa arate mai bine, mai inedit. Ma gindesc continuu ca se poate scoate mai mult decit ceea ce se vede. Daca vrei, primul pas pentru realizarea unei fotografii "mai bune" ar fi renuntarea la punctul de statie din picioare si gasirea oricarei alte pozitii decit cea vazuta de la inaltimea 1,60-1,80 m. De fiecare data cind vad un fotograf pe burta in praf sau tinindu-se cu o mina de o creanga si stind intr-un picior pe gard imi zic "asta are ceva in cap, stie ce urmareste, nu s-ar fi catarat degeaba acolo". Dupa asta mai urmeaza o gramada de factori - lumina, optica, diafragma, stomacul plin sau gol, trepiedul, alcoolul sau lipsa lui, timpul de expunere, muzica din casti, sunetul vintului sau zgomotul strazii, lectura de aseara, distanta focala, filmul de saptamina trecuta, albumul de reproduceri din biblioteca...

AG: Este cunoscut faptul ca exista numeroase scoli si chiar cursuri superioare de fotografie, dar se pare ca un procent foarte mic de absolventi ajung fotografi, majoritatea preferind alte profesii dupa terminarea scolii. Care crezi ca sint principalele obstacole in a deveni un fotograf comercial ori de arta in tara? Daca ai fi profesor de fotografie, ce ai incerca sa inveti noua generatie de fotografi?

CB: Am fost preparator foto la ATF imediat dupa terminarea facultatii. Ce nu mi-a placut a fost faptul ca din 8 studenti pe care ii aveam la anul I, doar doi erau interesati de imagine. Ceilalti n-aveau nici un interes real fata de fotografie, nu stiau -de exemplu- cu cit se deschide diafragma daca scurtezi timpul de expunere, n-aveau un limbaj de la care sa se poate incepe invatarea unor lucruri mai profunde decit "diafragma este..., obturatorul este...". Pe scurt, nu citisera nimic si asteptau ca totul sa le cada din cer. Dupa aceea mi-am dat seama ca n-am rabdare si nici chef sa explic niste lucruri pe care daca ar fi fost interesati le-ar fi putut lua din orice carte obisnuita de fotografie de amatori. Lipsa lor de pasiune mi-a omorit atunci entuziasmul si dorinta de a-i invata ceva. Daca as fi profesor de fotografie (ceea ce nu cred sa se intimple curind) as incerca sa-i invat in primele lectii sa se culce pe burta in praf. Apoi, celelalte chestiuni enumerate in raspunsul de la intrebarea anterioara :). Eu nu cred ca sint putini absolventii care au ajuns fotografi. Daca nu au un sit pe internet si nu participa activ la fel de fel de alte intilniri, nu inseamna ca nu exista sau nu fotografiaza. Principalul obstacol in "nedevenirea" fotografilor romani este banal, banul. Nu exista nici o institutie de stat care sa incurajeze financiar un proiect fotografic, banii si bursele, putine care mai sint, sint deja date inainte de anuntarea datei de incepere a depunerilor de candidaturi. Singura exceptie de finantare pe care mi-o aduc eu acum aminte a fost CaravanaFotografica a Fundatiei Zoom condusa de Mihai Malaimare JR. Din cite stiu, au umblat doi ani dupa bani pe la diverse firme. Are cineva doi ani de pierdut? Iar ca fotograf comercial e simplu: din prima comanda iti cumperi un superangular, din a doua un teleobiectiv si un exponometru, din a patrusuteasizecisidoua - masina. Casa nu stiu din a citea, inca stau cu chirie. Greul e sa rezisti pina la a patrusutesaizecisidoua comanda si sa ai speranta ca vei ajunge si la cifre peste mie..

AG: O zi din viata lui Cosmin Bumbutz: descrie te rog, cum decurge o zi normala in viata ta, cind ai comenzi de realizat, ori cind realizezi imagini pt. tine personal.

CB: Pai, intr-o zi normala nu fac nimic, adica zilele in care muncesc sint mai putine decit in cele in care nu. O "normala" de-asta decurge cam asa: ma trezesc pe la 9, citesc mailul, ma joc cu Matei, continuu scanarea si arhivarea negativelor inceputa acum un an si jumatate, citesc cite ceva, scriu mailuri, trag cu ochiul la HBO si la Discovery in timpul asta, daca ma prinde ceva ma opresc si ma uit mai atent, raspund la felurite si dese telefoane in care se programeaza sedinte foto viitoare, se cer estimate, facturi, semnaturi, trimit cd-urile cu ultimele fotografii scanate clientului, mai fac planuri telefonice de iesiri fotografice cu prietenii, printez vreo poza proaspata sau mai veche descoperita ca urmare a arhivarii, ma joc cu Matei si pe la 3-4 dupa amiaza ma culc. Ma trezesc cind suna telefonul si o iau de la capat pina la 11 seara cind iar ma culc. Si intenet, desigur. "Anormala" e mai dinamica - adica ies din casa - in general incerc sa-mi programez job-urile dupa 10 dimineata, ca pina la ora asta e spargerea nervilor condusul prin Bucuresti, ajung la studio, il iau pe Ufo cu sculele (cel mai des trag in locatii, mai rar folosesc studioul) si ne deplasam la locul faptei. Poate sa dureze de la o ora la 10 ore. Depinde foarte tare de complexitatea si numarul fotografiilor cerute, cit si de timpul alocat productiei respective. Sint spatii in care nu poti sa tragi decit un anumit timp (barurile, restaurantele), sint modele care au si alte treburi in ziua respectiva (actorii au repetitii, modelele prezentari samd) Imaginile personale le fac de-o vreme in afara Bucurestiului, orasul nu ma mai inspira, nu-i mai simt pulsul, ma oboseste. Cam o data pe luna imi programez o iesire, nu conteaza unde, la mare, la padure...in Maramures...

AG: SInt momente cind esti frustrat si te gindesti "trebuia sa ma fac inginer, cum spunea Mama"? In contrast, ai zile cind te scoli dimineata si iti spui "azi o sa fac o fotografie exceptionala"? Ce crezi ca sta la baza realizarii unei imagini deosebite?

CB: N-am momente de genul asta, dar citeodata ma bate gindul schimbarii meseriei. Mi-ar prinde bine din cind in cind o cura de munca fizica. Cu facutul fotografiei exceptionale e mai greu. Ma maninca deseori palmele si ochiul sting sa fac niste fotografii pe gustul meu, dar ma impotmolesc in pragul iesirii din casa. Stiu sigur ca o ora de condus inspre orice iesire din Bucuresti imi va taia elanul. Imi prind bine iesirile organizate de Dinu, conduce el si mai discutam una-alta, nici nu realizez ca sintem afara din oras. Dupa mine, ingredientele pentru "facerea" unei fotografii bune ar fi urmatoarele (in ordinea importantei): fundalul (pe care se proiecteaza subiectul), inteligenta subiectului, inteligenta fotografului.

AG: Tot Mama spunea odata "sa fi atent cu cine te amesteci, ca lumea o sa te judece ca atare". Eu te cunosc ca un om "dintr-o bucata", fara veleitati de mare vedeta, asa cum din pacate multi din fotografii actuali au tendinta sa se comporte, chiar fara sa aiba un bagaj de experienta care sa justifice o astfel de atitudine. Cum vezi relatiile cu clientii tai si cum reusesti sa te impui in conditiile in care de multe ori aparentele sint cele care determina deciziile in lumea agitata a fotografiei comerciale?

CB: Mama mea zicea "nu te baga in tarite c-o sa te manince porcii", o zicala similara cu a mamei tale. Pai, clientii mei s-au cernut: am ramas cu aia buni care-mi suporta cele doua perechi de blugi si ma platesc cit cer. Restul care nu ma suna, poate nu-mi suporta preferintele vestimentare sau preturile. Noroc ca piata e larga si variata. Problema impusului n-a fost chiar asa de grea, un factor important in ochii lor a fost faptul ca-s Ardelean, adica inca functioneaza si inca bine teoria seriozitatii oamenilor dintre Carpati.

AG: Data fiind pozitia pe care o ocupi in comunitatea de fotografi locali, ai posibilitatea de a impune ideile tale in cadrul unei sedinte de fotografie, ori urmezi instructiunile date de directorii artistici?

CB: Depinde de miza si conceptul lor. De obicei clientul nu intelege ce i se explica, trebuie sa vada; atunci agentia ii deseneaza sau, mai rau ia o fotografie gata facuta (din banci de imagini, de regula), i-o arata si clientul o aproba. Daca e aprobat conceptul vizual, atunci trebuie respectat intocmai, clientul nu plateste altceva. Putine agentii (si ma bucur ca lucrez cu ele) fac si altfel: imi trimit o mica poveste in care e descris in mare actiunea din fotografie, n-au un desenaj sau o poza de copiat si atunci implicarea mea e mult mai mare. Asta atrage si niste riscuri mai mari, clientul avind optiunea de a refuza si de a cere refacerea fotografiei. In schimb satisfactia cind iti vezi fotografia pe un ad de presa, e mult mai mare. Dar, aproape intotdeauna exista un art-director linga mine cu care ma uit impreuna pe testele polaroid, asta asa, ca sa impart cu cineva responsabilitatea. In fotografia de moda, nu exista art director, exista stilisti, o categorie care in principiu oriunde in lume face rost de haine si imbraca modelul. La noi, e un mic regizor autoproclamat (la unele reviste ii apare numele inaintea fotografului), da indicatii de lumina si compozitie, bine-nteles cu revista straina in fata din care copiaza pozitii si combinatii de haine. Citeodata se mai gaseste vreun "inteligent" din asta sa-mi spuna ca "fotografia asta nu e in stilul revistei noastre" (toate revistele au adoptat aceasta replica) si sa inceapa cearta, ba mai spun "asta nu-i pentru Vogue". Replicile astea idioate si contrafacute au nivelat si uniformizat stilurile fotografilor romani de moda. Toti facem poze acum dupa stilul revistei respective si nu dupa stilul nostru. De aia pozele din orice revista de moda arata la fel, cu toate ca au lucrat cu 3-4 fotografi la numarul respectiv. In principiu nu poti sa te injuri cu ei (stilistii) ca-s prieteni buni cu conducerea revistei si cuvintul lor e mai greu decit cuvintul tau.

AG: Daca ai avea posibilitatea, care ar fi personalitatea mondiala pe care ai dori sa o fotografiezi? Ce te atrage la ea, si cum ai realiza imaginea?

CB: N-am dorinta de-a fotografia nici o personalitate mondiala. Mi-au ajuns pseudovipurile roamanesti.

AG: Ce proiecte personale ai pt. acest an?

CB: Alea personale nu le spun, din varii motive, dar pot sa-ti impartasesc unele colective, cum ar fi "7 days". Grupul nostru se va reuni din nou pentru a patra editie cindva pe la sfirsitul lunii aprilie. Anul asta avem un invitat nou, Petrut Calinescu, cistigatorul premiului de fotograf al anului la concursul AFPR. Vernisajul expozitiei editiei cu numarul patru va avea loc in Baia Mare in data de 2 mai. In toamna, prin octombrie-noiembrie vom face o expozitie retrospectiva la Bucuresti a tuturor editiilor si sintem in tratative cu un sponsor pentru tiparirea unui album.

AG: Stiu ca esti implicat in miscarea fotografica locala nu numai ca profesionist, dar si ca redactor la revista foto-magazin.ro. Ce te-a facut sa te implici in acest efort pornit din initiativa altui fotograf, Dinu Lazar, si el cu state vechi in fotografia comerciala locala? Din frontispiciul revistei citez "o revista realizata de fotografi, pentru fotografi". In acest sens cum vezi existenta acestei reviste in peisajul publicistic local si care ar fi aportul ei la dezvoltarea fotografiei in tara?

CB: Sa stii ca sint fotoeditor si la o alta publicatie virtuala, Revista Respiro, dinainte de perioada mea la Fotomagazin. Pai, Dinu Lazar m-a facut sa ma implic, am acceptat fiindca comunitatea fotografica romaneasca nu exista ca grupare de interese, exista tot felul de fractiuni care se inteapa reciproc. Cred ca Fotomagazinul ar trebui sa fie o medie si un mediator pentru fotografii romani. Mai cred ca ar trebui o varianta tiparita a revistei, i-ar creste simtitor greutatea. Cred ca fotografii amatorii au invatat multe citind Fotomagazinul, ceva ar trebui facut si pentru cei care au invatat fotografie din alta parte si mai demult.

AG: Sa vorbim un pic si de tehnica actuala. Care este pozitia ta in privinta aparitiei fotografiei digitale, cum vezi evolutia ei in urmatorii 5 ani, si unde va fi locul fotografiei pe film? Stiu ca mediul tau preferat este inca filmul, prevezi o trecere integrala la digital, cel putin in partea comerciala a fotografiei tale? Ai o relatie intima cu calculatorul si "laboratorul digital" la ora actuala?

CB: Inca n-am gasit aparatul digital care sa ma satisfaca din toate punctele de vedere. Dar, sint absolut convins ca in 2-3 ani va aparea ceva si pentru mine. Legat de viitorul fotografiei, eu il vad digital. Folosirea emulsiilor argentice va disparea cred, atunci cind digitalul va avea suficienti megapixeli sa tiparesti oricit de mare de pe el si suficienta latidudine de expunere sa intreaca negativul. Laboratorul meu digital exista de mult, de vreo 2 ani n-am marit nici o fotografie in proces optic (sincer, mi-e dor de asta, dar n-am spatiu de laborator clasic) doar in succesiunea developare-scanare-printare ink jet.

AG: Un fotograf cunoscut spunea in apusul vietii sale ca "All I care about these days is painting - photography has never been more than a way into painting, a sort of instant drawing." -Henri Cartier-Bresson. Crezi ca la un moment dat calitatea ta de fotograf va fi depasita si vei migra in alte forme de exprimare artistica?

CB: Nu, nu stiu sa desenez, pictez, sculptez; de fapt nu stiu sa fac nimic altceva decit sa pun un dreptunghi la ochi si sa ma joc cu formele si lumina din interiorul lui.

Morala: Citind raspunsurile lui Cosmin nu pot decit sa-mi intaresc impresia despre el. Un om obisnuit, dar inzestrat cu talent, ambitie, modestie, dornic sa invete mai departe si sa aprofundeze tainele artei fotografice. Ii place sa vada lumea prin "dreptunghiuri puse la ochi", dar aceste rame fizice nu au nimic de a face cu darul sau de a reda Lumea in nemarginirea ei!

Ara Ghemigian