Foto tehnica

Cauta in Foto-Magazin:
 


Aparitii editoriale


Expunerea
[click]  

Compozitia
[click]  

Lumina si iluminarea
[click]  


O varza fotogenica
[click]  

Bill Jay Confesiuni
fotografice
[click]  

 

 

Canon PowerShot G10

Cuprins:

1. Introducere, corpul aparatului
2. Obiectivul, procesorul, meniuri, alimentare
3. Caracteristici tehnice esentiale
4. Testare in laborator
5. Testare in teren
6. Concluzii

Articol sponsorizat de:

f64_banner.jpg

F64 Studio

 

1. Introducere
Canon a lansat in octombrie 2008 un nou model din seria PowerShot G - G10, continuatorul in seria G. Seria a fost lansata in anul 2000, cu modelul G1, si a ajuns acum la al optulea membru.

Corpul aparatului, realizat din metal, este putin mai inalt, grip-ul a fost reprofilat dar, cea mai evidenta schimbare este aparitia a doua rotite de reglaj, coaxiale, situate in imediata vecinatate a declansatorului. Cele doua rotite controleaza direct doua dintre cel mai frecvent accesate functii: modul de fotografie (Program, prioritate de timp de expunere, prioritate de diafragma, manual, etc) si sensibilitatea ISO. In partea stanga, rotita de selectie a sensibilitatii ISO a devenit acum un selector al compensarii la expunere.

canon_g10_01.jpg

Obiectivul are o distanta focala scurtata, acum cu focala minima (echivalent) 28 mm si are un interval focal 5x, pana la echivalent 140 mm, stabilizat optic (fata de 6x si distanta minima echivalent 35 mm la G9).

Senzorul este de tip CCD, are o diagonala de 1/1,7 inch si poseda 14,7 MPx. Camera este coordonata de un procesor Digic IV (fata de 12 MPx si Digic III la G9). Ecranul LCD a ramas la o diagonala de 3 inch dar rezolutia a fost crescuta la 460.000 pixeli (fata de 230.000).

Timpii de expunere poseda acum si 1/4.000 sec (fata de minim 1/2.500 la G9). Canon G10 filmeaza acum videoclipuri pe care la comprima in modul H.26, gratie procesorului mai puternic, care permite o compresie mai buna, cu pastrarea calitatii. De asemenea, noul procesor permite integrarea metodei de fotografiere iContrast, prin care se analizeaza cadrul fotografic iar semnalul din zonele umbrite este amplificat suplimentar, pentru a ameliora contrastul.

Alimentarea a fost schimbata, acum fiind realizat cu o baterie NB-7L (fata de NB-2LH). Pe partea superioara a aparatului se pastreaza patina de blitz, compatibila TTL cu bliturile Canon.

2. Corpul aparatului
Construit intr-o carcasa de metal, constructia aparatului este solida si dispune de o multitudine de butoane si rotite de reglaj. Corpul este insa mare (109 x 78 x 46 mm) si greu (peste 400 g complet echipat) ca sa poata fi purtat intr-un buzunar.

Panoul superior al aparatului dispune, de la stanga la dreapta, de o rotita pentru compensarea expunerii, in intervalul +/- 2 IE in trepte de 1/3 IE.

canon_g10_09.jpg

In axul optic al aparatului se afla patina pentru un blitz extern; Canon G10 este compatibil cu practic toate blitzurile Canon moderne. In dreapta vizorului sunt dispuse doua rotite concentrice; cea mare, pentru selectarea sensibilitatii ISO (in intervalul 80 - 1.600, HI si Auto), iar deasupra, rotita de selectare a modului de fotografiere (Auto, Program, Prioritate de timp de expunere, Prioritate de diafragma, Manual, Custom1, Custom2, Scene presetate, Video).

canon_g10_10.jpg

In fine, in dreapta panoului superior se afla butonul declansator si butonul de actionare al zoomului obiectivului (care serveste si pentru marirea imaginii in modul Play).

Panoul din spate este dominat de ecranul LCD de 3 inch si care poseda acum o rezolutie mai buna (460.000 pixeli, fata de 230.000 la G9), mai buna chiar decat a multor camere foto D-SLR din clasa ieftina. Desi nu este foarte luminos, ecranul LCD permite incadrarea chiar si in conditii de lumina puternica in exterior.

canon_g10_11.jpg

Deasupra ecranului se afla butonul "Shortcut" prin care se intra rapid intr-un meniu prescurtat si unde pot fi ajustate balansul de alb, filtre gri, etc. Acelasi buton permite si imprimarea direct din aparat.

canon_g10_05.jpg

Vizorul optic are o acoperire de circa 80% din campul aparatului (mai mica pe pozitia tele a obiectivului) si, din pacate, coltul din dreapta jos este obturat de tubul obiectivului. Vizorul dispune de ajustor dioptric.Mai spre dreapta se afla un buton dedicat pentru afisarea imaginilor deja inregistrate.

In partea dreapta a panoului posterior se afla setul aproape clasic de butoane: Func/Set, inconjurat de un joystick prin care sunt apelate direct: focalizarea manuala, focalizarea in modul Macro, fotografia in rafala/autodeclansator si setarea blitului. In jurul joystick-ului se afla o rotita de selectie a setarilor camerei cand se defileaza prin meniuri.

canon_g10_06.jpg

Sub joystick sunt dipuse doua butoane: unul pentru afisarea setarilor camerei iar un al doilea pentru accesul la meniu. Deasupra joistick-ului este plasat un buton de selectie rapida a punctului de focalizare si un al doilea, pentru selectia rapida a modului de determinare a expunerii.

In imediata apropiere a coltului din dreapta-sus se afla butonul de blocare a expunerii / focalizarii, in functie de preferinta utilizatorului (sau pentru inregistrarea unei notite audio insotitoare a fotografiei).

Panoul din stanga asunde sub un capacel din plastic portul USB 2.0, mufa pentru telecomanda si o iesire AV. Aparatul nu dispune de priza pentru alimentare externa (care este totusi posibila prin achizitionarea unui adaptor ce se introduce in locasul bateriei).

canon_g10_02.jpg

Gripul camerei este suficient de comfortabil, desi pare un pic prea mic pentru acest aparat destul de greu.

 

Bookmark and Share


Aveti un articol interesant? Il asteptam pe adresa office@foto-magazin.ro. Redactia evalueaza articolele primite si premiaza cel mai bun articol publicat in luna precedenta cu suma de 50 RON.
Ultimele 5 subiecte din forum care au primit raspunsuri:

Yashica pregateste
ceva »

   de Nikon
   azi, la ora 14:13
Rumoare la Canon 2 »
   de Taxon
   ieri, la ora 15:45
Pagini interesante
pentru fotografi »

   de Ancuta
   acum 3 zile, la ora 13:55
Rumoare la Nikon »
   de Nikon
   acum 5 zile, la ora 10:25
Film diapozitiv
color »

   de csr
   acum 9 zile, la ora 20:06

Pana acum, cei 9631 de utilizatori au scris 127195 mesaje.

 

 


Site-ul include cookie-uri. Detalii aici

Politica de confidentialitate