Despre fotografie

Cauta in Foto-Magazin:
 


Aparitii editoriale


Expunerea
[click]  

Compozitia
[click]  

Lumina si iluminarea
[click]  

O varza fotogenica
[click]  

Bill Jay Confesiuni
fotografice
[click]  

 

 

Ratusca cea urâta

Doua lucruri doar se pot spune despre acest personaj care, uneori, îi face copiii mai sensibili sa lacrimeze - 1. ca pe ratusca cea urâta n-o iubeste nimeni pentru ca 'iese din rând' si nu seamana cu celelalte ratuste, deci este urâta si 2. ca tocmai urâtenia este cea care contine în subsidiar promisiunea recunoasterii ei ca fiind de fapt o gratioasa lebada. Asta e si speranta mea secreta cu fotografiile care îmi plac nespus doar mie, fara sa stiu prea bine de ce, si pe care le arat în dreapta si-n stânga, doar-doar voi citi într-o zi pe chipul cuiva amestecul acela de vaga invidie bine învelita într-un entuziasm potolit care sa duca la recunoasterea 'lebedei' mele fotografice, 'urâta' pâna atunci de toata lumea si acum brusc metamorfozata în 'frumoasa'. O întrebare mai serioasa sta în spatele acestui joc: în ce consta frumusetea sau nefrumusetea unei fotografii, într-o brusca forma de îndragostire fara vreo explicatie logica, sau în discursul inteligibil care se ascunde dincolo de ea? Avem de-a face cu un mecanism irational, sau cu unul rational? Iubim imaginea aparent pura, sau iubim povestea înscrisa cu litere nevazute pe dosul ei? Vorbim aici de 'obiectul' fotografie, neînsotit si neîngradit de cuvintele, pe care le banuim ca paraziteaza orice imagine. Oare succesul unei fotografii fara titlu sau explicatii auxiliare sa depinda de descifrarea unui sens, mai precis acelasi sens detinut de fotograful-martor, care printr-o privire aidoma unei cautaturi interzise prin gaura cheii a furat lumii un dreptunghi oarecare? Cred ca inteligibilul unei imagini fotografice se compune dintr-un discurs plus o stare, ori chiar daca stratul conotativ se poate exfolia si citi într-o masura mai mare sau mai mica, starea de gratie în care s-a aflat cel care a privit mai întâi si care vine acum sa le arate si celor care n-au fost acolo, ramâne tarâmul fermecat rezervat exclusiv celui ce l-a dezvirginat printr-o simpla privire. Putem dar vorbi de singuratatea adamica a celui ce vede ca si cum ar vedea pentru întâia oara totul, asta ma rog, pâna în ziua când japonezii vor inventa aparatul digital care va transmite 'la pachet' o data cu imaginea fotografica si starea aceea de gratie, cele mai ascunse gânduri, adierea vântului, temperatura, umiditatea atmosferica etc.
Revenind pe pamânt, ce ne facem asadar cu fotografiile pe care le iubim cu încapatânare, dar care nu plac nimanui? Putem vorbi infinit despre o bucata de drum ca cea pe care v-o propun vederii ca despre un mic interval care contine ADN-ul tuturor calatoriilor, al trecerilor si petrecerilor de pe lumea asta. E într-un fel ocolul pamântului luat la misto. Nu se agata de nimic, nu începe si nu se termina, nu promite nici o tinta, e semiotica pura - semnificatul se lipeste de semnificant ca marca de scrisoare fara sa lase loc vreunui rest interpretabil. Seamana întrucâtva cu palma aceea pe care am primit-o odata absolut din senin de la un tip când am coborât din troleu si care m-a lasat fara replica pentru ca n-a fost însotita de nici o explicatie. Omul a coborât, m-a privit drept în ochi, mi-a dat o palma sanatoasa, cu elan, de mi-a mutat falca, s-a întors si a plecat fara vreun cuvintel. Pe undeva sunt constient ca fotografia asta nu e frumoasa, lumina e plata, cerul nu are nimic de spus, zapada nu e spectaculoasa si exuberanta, ci subtire si nesatioasa ca o felie de pâine unsa cu un strat atât de subtire de unt încât trebuie sa mesteci mult si sa te concentrezi foarte serios ca sa-i ghicesti gustul ocultat. Un asemenea drum nu promite mari aventuri, e prielnic doar unui strain - xenos, cel delocalizat care trece mereu, asemeni lui Isus în drum spre Emaus. Si împotriva tuturor argumentelor posibile, iubesc mult aceasta fotografie care ma exprima pentru ca în taina stiu ca starea mea de gratie de atunci era într-un rar echilibru cu tot ceea ce se vedea prin vizorul aparatului, ca într-o împacare spectaculoasa si definitiva cu lumea. E vorba aici de un inexplicabil foarte personal care se preface progresiv în inefabil, în ceva usor si fara corp ca frumoasa din poveste, în ceva atât de rarefiat si subtire, încât nici nu are rost sa ne apucam sa vorbim despre el.

VOICU BOJAN



Tema asta cu ratusca urita este interesanta mai mult din punct de vedere psihologic. Eu cel putin atunci cind fac o fotografie nu ma gindesc ca o fac pentru altii. O fac pentru mine si asta pentru ca ceva m-a chemat, m-a atras sa o fac. Ajuns in laborator este foarte posibil sa fiu dezamagit si asta pentru ca nu am fost in stare sa materializez pe pelicula acea imagine care m-a facut sa tresar. Uneori, dimpotriva, declansez pur si simplu fara sa ma gindesc la nimic, iar cind developez filmul am surprize foarte placute si ma indragostesc pe loc de cite o imagine. Asta este latura subiectiva a problemei. Succesul la public este si el subiectiv. Dupa parerea mea, daca crezi cu adevarat in ratusca cea urita si faci poze doar in spiritul ei, ajungi sa o promovezi si cu timpul o sa placa si publicului. O alta varianta este acea in care se intimpla ca ratusca urita sa nu te reprezinte cu adevarat, sa fie o pista falsa de care te lasi sedus fara sa o stapinesti, sa fie doar o intimplare si nu o emanatie a interiorului tau. Atunci, publicul nu te va ierta pentru ca aceasta imagine nu reprezinta imaginea care si-a format-o in timp despre tine. La sectiunea asta cu "Ratusca cea urita" eu trimit o fotografie de care sunt indragostit si nu stiu daca ma reprezinta sau nu pentru ca am facut-o la plezneala si am descoperit-o in laborator dupa ce am uitat complet de ea.Cu toate astea mie imi place cel mai mult din toata seria pe care am facut-o cu ocazia vizitei regelui Mihai si a reginei Maria in Maramures. Trebuie sa mentionez ca am consumat in acea perioada cel putin 20 de filme. Mac,mac...

SILVIU GHETIE


Oare de ce exista ratusca cea urita? Daca fotografia nu e un bun mijloc de transmitere a emotiilor? Ce, sunete sau mirosuri transmite? Sau poate exista ratusca asta fiindca nu sintem noi suficient de buni fotografi ca sa-i inducem receptorului starea pe care am avut-o cind am declansat. Sau poate receptorul n-a trait o experienta asemanatoare si nu simte nimic privind (exemplu: regele si regina in masina din fotografia lui Silviu, nu i-am vazut decit la televizor; contraexemplu: sarutul de sub umbrela din fotografia lui Paul, am trait experienta asta, imi place fotografia). Ce, voi ati stat trei zile cu Vichente la Lindenfeld, intr-o casa in care intra vintul prin crapaturi, ati mincat doar tocana de cartofi si l-ati privit barbierindu-se?

COSMIN BUMBUT

Sunt fotografii care cand te afli fata-n fata cu ele iti trag un cap in gura, altele rad sau plang, unele tac si altele vorbesc, celelalte nu fac nimic si e mai bine sa le lasi in pace.

Delincventele din prima categorie, ce provin mai ales din Africa, dar si din alte zone care stau prost cu departamentele de promovare a imaginii, te lasa cu mutra pocita si cu o dorinta imperioasa de "a face ceva", dorinta pe care o uiti insa repede.

Cele cu sufletul deschis plac la toata lumea, dar nu le poti lua in serios si le cauti numai cand esti plictisit. Totusi, calitatea lor de a transfoma plictiseala in lenevie le-a transformat pe multe dintre ele in vedete de calendar si in carte postala.

O fotografie tace pentru ca nu-ti cunoaste limba si atunci nu poti sa-i faci nimic, sau pentru ca e introvertita. Introvertitul are putini prieteni si daca esti unul dintre ei sau chiar singurul va trebui mereu sa pledezi in fata celorlalti pentru el. Insa vei obtine in cel mai bun caz indiferenta. Asta-i "ratusca cea urata" si principalul target al povestii cu acelasi nume.

Cu fotografiile care vorbesc se poate dezvolta o relatie trainica numai daca cei doi, aflati fata-n fata, isi gasesc subiecte comune si au puteri de patrundere comparabile. Dintre acestea se recruteaza asa numitele "photo icons" care vorbesc clar despre ceea ce vorbeste toata lumea la un moment dat.

ALEXANDRU PAUL

Nu stiu altii cum sunt, dar stiu insa ca Ratzushca cea urita poate fi numai o tema, un proiect si nu o fotografie anume.

Cind am pus, usor reticent, prima oara pe masa (sa tot fie vreo doi ani de atunci) primele mele fotografii cu troitze, m-au intimpinat mirari politicoase si delicate ridicari indiferente din umeri. "Ce-o fi si cu crucile astea!?! Nu spun nimic! Dar ce-o fi cu Vasile asta!?!"... Nu eram nici eu pe un teren prea sigur, nici fotografiile nu erau "cine-stie-ce", dar sigur aveam un gind, aveam o intuitie, ma macina ceva difuz, ca un fel de ceatza ... simteam ca in spatele acestor chipuri cu Fiul, unele comice, altele tragice, insa nici unul trist, se iteste chipul Lui, al omului simplu din Maramuresul Meu, Omul credincios, naiv, violent.

Astfel, "crucile lui Vasile" au ajuns sa fie cunoscute si r e-cunoscute! Colegi ma consulta si cer respectuos dreptul de a fotografia uneori si ei subiectul (altfel ... monopol!?!... nu-i asa?) dar mai ales ma sperie groaznic cind eu sunt la volan si ei urla de pe bancheta din spate a masinii: "Vasileeee!!!!! Uite o Cruce pe dreaptaaaaa..."

Sigur ca sceptici au mai ramas ... si vor mai fi ... dar intre timp am si eu entuziastii mei ... pentru care "crucile lui Vasile" sunt deja repere sentimentale, entuziasti care ma rasfata si-mi organizeaza expozitii ... Evident, in timp, amusinind tot mai aproape subiectul, si stilul si abordarea carevasazica mi s-au mai rafinat : "In fata Troitzelor te simti ca Pestele in apa ..."spune Pinxit (asta e porecla lui Oleg Tishkovets n.n.), frunzarind citeva din ultimele imagini ... "Mda..."mormai eu, ...frunzarind la fel printre cele vreo doua sute de probe ..."Mda,Mda!" ... si o tristete cu marginile rupte ma cuprinde, vazind cum "crucile lui Vasile" dispar lent , o data cu sufletele celor care le-au zugravit.

... Si cum, din urma, o minte frenetica le inlocuieste cu Cristoshi de Plastic prinsi in Shuruburi ...


VASILE DOROLTI


Nota: mai multe fotografii ale autorilor acestor ginduri si imagini, la: http://www.7zile.ro/

Bookmark and Share

Comentarii:

ile y - 01 Jun 2006, ora 00:16
N-am avut rabdare sa citesc intreaga argumentatie, dar cred ca am prins spiritul dezbaterii. Cred ca pur si simplu raspunsul sau ma rog, starea de gratie cand nu iti mai pui aceasta problema apare in momentul in care ai surprins un cadru reusit din punct de vedre jurnalistic. Un instantaneu adica. Mai cred ca nu poate exista cu adevarat o fotografie prosta, pentru ca in cel mai obiectiv caz aparatul fotografic se poate declansa in mod accidental. Eu am in sufragerie un panou din lemn reprezentand o scena idilica cumparat din bazarul de la Mamaia cu ani in urma. Unu, un perete gol poate fi si nasol si doi, cum a spus si Bojan, m-am obisnuit cu el. Tot in sufragerie, am avut la un moment dat agatati de lustra, niste clopotei din bare metalice ce scoteau un sunet foarte placut atunci cand ii atingeam. Problema era ca la un moment dat devenisem constient de ei si atunci sunetul devenise unul obisnuit. Pana la urma i-a scos maica-mea pe balcon, langa franghia de rufe. Intr-un timp scriam poezii si, in momentul in care am realizat ca "dau din casa", am renuntat, desi ma roade in permenta fiorul poetic. Asa ca cele mai reusite figuri stilistice le realizez in cadrul actiunilor adresate colegelor mele judecatoare din cadrul judecatoriei Slobozia. Si intrucatva ma simt impacat, desi visul meu este sa scriu despre natura. Un profesor de civil, chiar dl. Valeiru Stoica, intr-o conjctura fericita cand am fost amandoi prezenti in cadrul amfiteatrului, cu frumosul domniei sale stil, a spus : " In civil trebuie sa ne intoarcem in permanenta la dreptul roman ". Eu, in materie de fotografie, ma intorc in permanenta la flori.

Lasa un comentariu:

nume*:
Nu sunt permise decat mesaje cu continut relevant si in tema cu subiectul articolului.
NOTA: Campurile marcate cu * sunt obligatorii.

e-mail (nu va fi facut public)*:

website (fara http://):

comentariu*:

trimite


Aveti un articol interesant? Il asteptam pe adresa office@foto-magazin.ro. Redactia evalueaza articolele primite si premiaza cel mai bun articol publicat in luna precedenta cu suma de 50 RON.
Ultimele 5 subiecte din forum care au primit raspunsuri:

"Moskva"
5 »

   de Minolta X700
   ieri, la ora 22:28
Sony pregateste
ceva »

   de Ancuta
   ieri, la ora 19:29
Pagini interesante
pentru fotografi »

   de Ancuta
   acum 3 zile, la ora 12:53
Izvorul luminii »
   de elerum
   acum 5 zile, la ora 09:34
Adobe CC »
   de Dorian
   acum 6 zile, la ora 14:14

Pana acum, cei 9631 de utilizatori au scris 127228 mesaje.

 

 


Site-ul include cookie-uri. Detalii aici

Politica de confidentialitate